Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Militarii le vor duce cadouri copiilor cu dizabilități


   Aproape 50 de militari din cadrul Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” au donat sânge în cadrul campaniei „În sprijinul aproapelui”. Campania a durat zece zile, iar cu bonurile pe care le-au primit militarii vor fi cumpărate cadouri pentru copiii cu dizabilități de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna”. 
   „Militarii Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” au participat în perioada 03 – 13 decembrie, la campania „În sprijinul aproapelui”, acțiune inițiată în urma apelului lansat în mass-media de Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea. Pe parcursul celor aproape două săptămâni, 48 de militari voluntari ai Brigăzii 8 LAROM au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea. Cu tichetele de masă obținute de militari în urma desfășurării acțiunii umanitare, dar și cu donațiile în bani ale personalului brigăzii, se vor achiziționa cadouri care vor fi dăruite copiilor cu dizabilități din Centrul Åžcolar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” Focșani, în cadrul serbării de Moș Crăciun. Serbarea va avea loc la sediul centrului școlar, miercuri, 18 decembrie, începând cu ora 09.30. Gestul umanitar s-a născut din dorința militarilor Brigăzii 8 LAROM de a aduce o rază de lumină în sufletul acestor ființe nevinovate, printr-un mic gest creștinesc, în apropierea Sărbătorii Nașterii Domnului”, a explicat maiorul Eugen Ciobotaru, purtătorul de cuvânt al Brigăzii 8 LAROM. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?