Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Educatoarele care au intrat deja în vacanţă, verificate


   Multe dintre educatoarele de la grădinițele din Focșani le-au sugerat părinților, încă de săptămâna trecută, să nu își mai ducă la cursuri copiii, deși mai sunt câteva zile până la vacanță. Educatoarele au organizat serbările de Crăciun săptămâna trecută, ocazie cu care le-au sugerat sau le-au spus de la obraz părinților să nu-și mai aducă la grădiniță copiii. 
   Informația a ajuns și la urechile reprezentanților Inspectoratului Åžcolar Județean, care au dispus efectuarea de verificări. Echipe de inspectori școlari vor efectua controale inopinate prin grădinițe, iar acolo unde se va constata că nu sunt copiii la clase, vor fi luate măsuri. „Grădinițele funcționează conform programului care îl au aprobat, până vineri inclusiv. Părinții să își trimită copiii la grădiniță, pentru că nu avem o modificare a programului înaintea vacanței de iarnă. Inspectorii teritoriali vor merge în școlile pe care le coordonează pentru a urmări respectarea programului școlar, pentru a participa la activitățile educative specifice perioadei în care ne aflăm. Nu mi-aș putea imagina că părinții nu își mai duc copiii la grădiniță pentru că așa li s-a sugerat, vreau să nu cred asta. Vom transmite notă telefonică în toate grădinițele”, a spus inspectorul școlar general Vasilica Zaharia. 

14 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?