Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Festival de tradiţii şi obiceiuri la Adjud


   Peste 500 de elevi de la 28 de unități de învățământ din județ vor promova tradițiile și obiceiurile sărbătorilor de iarnă în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Tradițiilor și Obiceiurilor românești de iarnă, ce se va desfășura astăzi pe scena Casei de Cultură din Adjud. Evenimentul va debuta la ora 10.00, cu o paradă de măști prin municipiu. În holul Casei de Cultură va fi organizată și o expoziție de măști și obiecte tradiționale. „Dorim să prezentăm tradițiile românești pentru sărbătorile de iarnă, să le reînviem și să le expunem publicului larg. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit cu fonduri pentru organizarea festivalului concurs. Sperăm să reușim să realizăm un spectacol frumos, apreciat de public și care să își atingă scopul pentru care îl organizăm de patru ani”, a spus directorul Colegiului Tehnic „Gh. Balș” din Adjud, Valentin Mitrofan. La finalul evenimentului, elevii participanți vor primi o masă caldă la cantina unității de învățământ. De asemenea, fiecare va primi și câte un pachet cu dulciuri și obiecte bisericești. 
   Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Obiceiurilor  românești de iarnă este organizată de Colegiul Tehnic „Gh. Balș” și Parohia „Sf.Parascheva” din Adjud, paroh Nicușor Chiriac. Coordonatori sunt directorul Valentin Mitrofan, directorul adjunct Ioan Pușcaș și profesorii Alina Albeiu, Marian Drăghici și Simona Ceamburu. Parteneri sunt Primăria și Consiliul Local Adjud, Vrancart, Casa de Cultură „Tudor Vornicu”, Parohia Sf. Arhangheli Burcioaia, dar și parohia Ruginești.
   Primăria Municipiului Adjud, deputatul Victor Roman, directorul Vrancart Marian Ionel Ciucioi și alte societăți comerciale au sprijinit financiar organizarea acestui festival. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?