Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Profesorii beneficiază şi anul acesta de gradaţii de merit


   Ministerul Educației Naționale (MEN) va acorda și în acest an școlar gradații de merit cadrelor didactice care au obținut performanțe la catedră. Potrivit inspectorului școlar general Vasilica Zaharia, este posibil ca MEN să revină asupra metodologiei și să includă în categoria celor care pot obține gradații și personalul auxiliar, care este privat de acest drept de 2 ani. „Există o discuție în cadrul Ministerului Educației și se prevede să apară o metodologie nouă, unde să poată fi evaluată și activitatea personalului auxiliar”, a spus profesoara Vasilica Zaharia. 
   Potrivit calendarului publicat de MEN, detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară de la nivelul Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) se va face în perioada 17 februarie – 7 martie 2014, urmând ca fișele de evaluare să fie comunicate de ISJ în teritoriu în intervalul 10 – 14 martie 2014. Întocmirea și depunerea dosarelor de către candidați și obținerea avizelor la nivelul unităților de învățământ se va realiza în perioada 17 martie – 3 aprilie 2014. 
   Examenul în vederea obținerii gradației de merit continuă cu depunerea dosarelor care conțin documentele justificative privind activitatea cadrului didactic la secretariatul/ registratura ISJ în perioada 4 – 11 aprilie 2014, iar analiza dosarelor de către inspectorul care coordonează disciplina se va realiza în perioada 14 – 28 aprilie 2014. În intervalul 29 aprilie – 13 mai 2014, va fi făcută verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor. 
   Procesul continuă cu aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării de către Consiliul de Administrație al ISJ, în perioada 14 – 16 mai 2014. Afișarea listei cu profesorii care beneficiază de gradație de merit se va face la avizierul ISJ în data de 19 mai 2014. Profesorii nemulțumiți de punctajele obținute au posibilitatea să depună contestații, în zilele de 20 și 21 mai 2014. 
   Validarea rezultatelor finale ale concursului de Consiliul de Administrație al ISJ și afișarea acestora se va face în zilele de 27 și 28 mai 2014, urmând ca apoi tabelul nominal cu personalul didactic de predare și cel de conducere din unitățile de învățământ să fie înaintat la MEN, în vederea acordării gradației de merit. Emiterea ordinului ministrului Educației Naționale se va face în data de 11 august 2014. 
   Potrivit metodologiei de acordare a gradației de merit, la concurs poate participa personalul didactic și de conducere din învățământul preuniversitar cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime efectivă în învățământul preuniversitar de cel puțin 4 ani, cu performanțe deosebite în inovarea didactică, în pregătirea preșcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor distinși la concursuri școlare și olimpiade. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă efectivă de 5 ani, începând cu data de 1 septembrie 2014. 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?