Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Şofer acuzat că efectua transport de persoane fără licență


 Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și cei de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, în colaborare cu inspectorii ISCTR, au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității transportului de persoane și mărfuri.  
În perioada 2-5 decembrie, polițiștii de la Serviciul Rutier și cei de la Biroul Rutier au oprit în trafic microbuzele care transportau persoane, dar și mașinile încărcate cu marfă. Oamenii legii au verificat documentele șoferilor, legalitatea transportului rutier public, precum și starea tehnică a vehiculelor rutiere. Polițiștii au aplicat peste 170 de amenzi numai pe această linie. 
Printre cei sancționați s-au numărat și șoferi care au depășit limita legală de viteză. Una dintre cele mai grave fapte constatate în timpul acțiunii a fost cea a unui transportator de persoane, care nu avea licență pentru a putea face acest lucru. Polițiștii l-au amendat pe șofer și au reținut plăcuțele de înmatriculare ale microbuzului. De asemenea, oamenii legii au reținut și câteva certificate de înmatriculare pentru că mașinile aveau defecțiuni. 
Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu inspectorii din cadrul ISCTR în perioada 2-5 decembrie a.c. Au fost aplicate 171 de sancțiuni contravenționale, 31 dintre acestea fiind pentru depășirea limitei legale de viteză. De asemenea, au fost reținute și cinci certificate de înmatriculare și a fost reținut un permis de conducere pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare. A fost identificat și un conducător auto care nu avea licență de transport. Acestuia i-au fost reținute plăcuțele de înmatriculare ale mașinii. Pe durata acțiunii nu au fost înregistrate accidente rutiere în care să fie implicată această categorie de participanți la trafic”, a explicat comisarul șef Viorel Gheorghe, șeful Poliției Rutiere Vrancea. 
Acțiunea pe această linie nu s-a desfășurat doar în Vrancea, ci și în alte 8 județe. În total, au fost aplicate peste 900 de amenzi și au fost constatate 3 infracțiuni, dintre care 2 la regimul circulației și una la alte acte normative. 
 De asemenea, în zilele de joi și vineri, polițiștii de la Rutier și lucrătorii din cadrul Registrului Auto Român (RAR) au organizat o acțiune ce a avut drept scop reducerea numărului de accidente rutiere cauzate de starea de uzură a mașinilor sau a defecțiunilor tehnice. „În vederea prevenirii unor accidente de circulație cauzate de starea de uzură a autovehiculelor și a stării tehnice necorespunzătoare, Poliția Rutieră, în colaborare cu angajații RAR, a organizat o acțiune pentru controlul tehnic în trafic a vehiculelor aflate în circulație pe drumurile publice. S-a verificat starea tehnică, mecanismul de frânare, sistemul de direcție, sistemul de iluminare/ semnalizae, montarea și utilizarea luminilor de altă culoare, inspecția tehnică periodică și valabilitatea acesteia, dar și echiparea cu anvelope de iarnă. Pentru toate mașinile verificate, lucrătorii RAR vor întocmit rapoarte în care vor fi specificate eventualele defecțiuni tehnice. În baza acestora, polițiștii vor lua măsuri„, a declarat comisarul șef Adrian Huzum, din cadrul Serviciului Rutier. 
 Polițiștii vor fi în trafic și în acest week-end, mai ales că meteorologii au anunțat că va ninge, Vrancea fiind sub atenționare meteo Cod Galben de ninsori și vânt până astăzi (sâmbătă-n.r.) la ora 14.00. Polițiștii ne-au precizat vineri că s-a luat legătura cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale, astfel încât să se poată interveni prompt în caz de nevoie, mai ales pe drumurile din zona de munte a județului. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?