Deși i-ar fi plăcut să devină medic veterinar, destinul a făcut-o să urmeze Facultatea de Stomatologie, lucru pe care nu îl regretă. Născută în Tecuci și crescută pe meleaguri prahovene, medicul stomatolog Alexandra Rîcu s-a mutat în Focșani împreună cu soțul, care este originar din municipiu. Ca medic se mândrește cu zâmbetul pacienților, iar ca om cu familia sa. Astăzi v-o prezentăm pe Alexandra Rîcu, medic stomatolog în cadrul Hyperclinicii DentExcel.
Reporter: Unde v-ați născut și unde ați copilărit?
Alexandra Rîcu: M-am născut în Tecuci, am copilărit în Câmpina, unde am făcut și școala generală și liceul, iar facultatea la Târgu Mureș.
Rep.: De ce ați ales Stomatologia? Ce v-a determinat?
A.R.: Am ales stomatologia dintr-o întâmplare, dar apoi mi-am dat seama cât de mult îmi place. Inițial am vrut medicină Veterinară, dar am vrut să încerc și la Stomatologie, pentru că admiterea la Veterinară era în septembrie. Am intrat la Stomatologie și am rămas acolo, lucru pe care nu o să-l regret niciodată.
Rep.: Ce amintiri aveți din timpul studenției?
A.R.: Multe, toate frumoase. Acolo mi-am cunoscut și soțul. Mai exact în a doua zi de școală și suntem împreună din a șasea zi de școală, iar de atunci am rămas împreună. În anul IV ne-am căsătorit.
Rep.: Ce mentori aveți din timpul facultății?
A. R.: Cel mai apropiat de mine a fost decanul Facultății de Stomatologie, profesorul Sorin Popșor. Era un om foarte popular, foarte apropiat de studenți și o profesoară foarte apropiată de noi a fost profesoara de odontologie, doamna Roman.
Rep.: Ce v-a adus în Focșani, după terminarea facultății?
A.R.: Mă căsătorisem cu soțul meu la terminarea anului IV de facultate, așa că l-am urmat.
Rep.: Cum ați ajuns să faceți parte din colectivul Hyperclinicii DentExcel?
A.R.: Noi lucrăm împreună încă de la început cu medicii Nedelcu, pentru că dânșii ne sunt și nași. Ne sunt ca niște părinți și ne-am dezvoltat împreună. Practic, aici este a doua casă.
Rep.: În cei cinci ani de experiență v-ați confruntat cu vreun caz deosebit?
A.R.: Am avut mai multe chiar, dar unul singur m-a impresionat foarte mult. Era un băiețel de 12 ani care a venit la mine și am avut un șoc când a deschis gurița. Nu cred că avea vreun dinte sănătos. Eu am început să îi fac tratamentul, dar apoi a venit iarna aceea grea, iar cum el venea cu bunica de undeva mai departe, de la Ciușlea, nu a mai ajuns la mine.
Rep.: Considerați că vrâncenii au grijă de sănătatea dinților?
A.R.: Nu aș vrea să generalizez, dar nu. Mai avem și pacienți care vin la controale de prevenție, puțini ce-i drept. De obicei, cazurile sunt foarte grave, nu se prezintă doar cu o căriuță, ci vin cu probleme grave, care, de obicei, necesită mult timp, iar costurile sunt mari.
Rep.: Despre viața personală ce ne puteți spune?
A.R.: Sunt căsătorită, soțul meu este tot medic stomatolog. Avem un băiețel de 9 luni, un bebeluș, deși el zice că e bărbat. Sunt împlinită.
Rep.: În timpul liber ce vă place să faceți?
A.R.: Timpul liber mi-l petrec cu familia. Dar sunt pasionată de citit. În afară de cărțile de specialitate pe care trebuie să le citim mereu, îmi place beletristica. În special cărțile SF, horror. De asemenea, îmi place foarte mult să călătoresc. Acum, de când a apărut cel mic, am luat-o o pauză, dar ne revenim în curând. Am fost în Spania, Cehia, Turcia, unde m-am simțit cel mai bine. Noi, românii, suntem foarte iubiți acolo, ei se comportă extraordinar. Ne place să vizităm și România. Anul trecut am făcut 4 mii de kilometri și încă mai avem.
Rep.: Colecționați ceva din aceste călătorii?
A.R.: Da. Magneți de frigider. La început colecționam îngerași, dar acum am început cu magneți. Îmi place să am câteva ceva care să-mi amintească de călătoria respectivă.
Rep.: Èšinând cont că în ultimii ani asistăm la un exod al cadrelor medicale tinere, ce v-a determinat să continuați să profesați în țară?
A.R.: Îmi place foarte mult România, e mult mai frumos. Aici am crescut, personalitatea mi s-a dezvoltat în funcție de locul în care am trăit și mi-ar fi greu să mă adaptez la viața din Occident. Mama mea este plecată în afară și am văzut ce înseamnă să fii printre străini. Oricât de mulți oameni calzi cunoști pe acolo, nu au același sânge ca și noi, aceeași apropiere. Am colegi plecați în afară și nu la toți satisfacțiile profesionale sunt mai mari și toți se confruntă cu aceeași problemă: adaptarea socială.
Rep.: Ce planuri de viitor aveți?
A.R.: Profesional, vreau să fac câteva cursuri de supraspecializare. Mi-ar plăcea în pedodonție și ortodonție, pentru că în Vrancea e nevoie de astfel de medici! Dar, mai aștept puțin, că acum copilașul încă e mic.
Rep.: Cu ce vă mândriți ca medic, dar și ca om?
A.R.: Ca medic mă mândresc cu pacienții care pleacă zâmbind. Asta este cea mai mare mândrie a noastră. Dacă ei ne zâmbesc, înseamnă că sunt mulțumiți. Ca om, mă mândresc cu familia mea. Cu copilul și cu soțul meu.
Rep.: Aveți persoane cărora vreți să le mulțumiți?
A.R.: Părinților, în primul rând, pentru că m-au ajutat enorm. Pentru carieră, le mulțumesc celor doi profesori menționați anterior, și nașilor noștri, stomatologii Mihai și Luminița Nedelcu, pentru că au fost întotdeauna alături de noi!
