Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Elevii Școlii „Mareșal Al. Averescu” au sărbătorit toamna


   Elevii Școlii Gimnaziale „Mareșal Al. Averescu” din Adjud au sărbătorit toamna în cadrul activității extrașcolare și interdisciplinare intitulate „S-așterne bruma printre văi”. Astfel, elevii claselor a V-a A și a V-a B s-au „duelat” în recitarea unor poezii despre toamnă, în interpretarea unor scenete umoristice, în vreme ce elevii de clasele a VI-a au fermecat prin fredonarea melodiei „Emoție de toamnă” și prin creații plastice de o deosebită sensibilitate. În același timp, ei au aranjat cele mai frumoase coșuri cu bunătăți ale toamnei, pe care le-au servit în încheierea activității. 
   La activitate au participat atât elevi, cadre didactice și directorul unității de învățământ cât și părinți și bunici, care au sprijinit desfășurarea acestei activități deosebite. „Activitatea s-a dovedit a fi pe placul tuturor, căci am reușit, prin cele realizate, să oferim momente de magie, să socializăm și să evidențiem funcționalitatea relației școală- familie-comunitate”, a precizat coordonatorul proiectului, Florentina Severin.
   Pentru munca depusă, elevii au fost răsplătiți cu aplauze, felicitări și diplome.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?