Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

GALERIE FOTO: Şcoli modernizate cu bani de la Banca Mondială


   Åžcoala din Pufești, reabilitată cu fonduri de la Banca Mondială, a fost recepționată ieri. De asemenea, la școlile din Vîrteșcoiu și Cîrligele s-a făcut prerecepția, recepția finală fiind amânată pentru săptămâna viitoare.  
   Ieri, oficiali din cadrul Inspectoratului Școlar Județean, reprezentanți ai firmei care a efectuat lucrările la Vârteșcoiu, alături de primarul Viorel Mîrza și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, au vizitat sediul unității de învățământ modernizate. Noua școală are 4 săli de clasă, un laborator de informatică și o sală pentru bibilotecă, spații pentru secretariat și cancelarie. Clădirea este dotată cu centrală termică, camere de supraveghere, senzori de fum, dar și cu mobilier școlar nou. Unitatea de învățământ se va deschide pentru cei 150 de elevi din semestrul al II-lea. „Din semestrul II se vor muta elevii de gimnaziu acolo. Sunt mulțumită de condiții și vor învăța 150 de elevi, în două schimburi, atât cei de la primar cât și cei de la gimnazial”, a spus Mihaela Partenie, directoarea Școlii Vârteșcoiu. 
   Reprezentanții Inspectoratului Școlar au decis să amâne recepția finală la școala din Vîrteșcoiu întrucât muncitorii nu au igienizat corespunzător clădirea, iar interioarele erau pline de praf. Același lucru și la Cîrligele. Reprezentanții Inspectoratului Åžcolar sunt mulțumiți de aceste investiții și speră că elevii și profesorii se vor bucura de condițiile ce le-au fost create. „Pentru școlile de la Cîrligele și Vârteșcoiu s-a făcut o prerecepție pentru că mai sunt de pus la punct mici retușuri, revizuiri pe la vopsitorie, geamuri de înlocuit, probe la căldură. Și având în vedere că elevii vor intra în aceste unități abia din semestrul al doilea, s-a amânat recepția pentru săptămâna următaore. Cred că și elevii din Jitia vor învăța în școala nouă din cel de-al doilea semestru” a spus Costel Militaru.
   Valoarea lucrărilor la Åžcoala Vîrteșcoiu este de 994.035 lei, iar la Școala Cârligele de 1.495.765 lei. Cele două unități de învățământ au beneficiat de lucrări de reabilitare și extindere. Școala Pufești a fost reabilitată și consolidată, costul total fiind de 1.021.742 lei.  

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?