Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Revista People a desemnat cel mai sexy bărbat în viaţă pe anul 2013


   Editorii revistei People au desemnat, marți, cel mai sexy bărbat în viață pe anul 2013. Revista People acordă acest titlu în fiecare an, în luna noiembrie. Primul câștigător a fost actorul australian Mel Gibson, în anul 1985.
   Opțiunea celor de la People a fost Adam Levine, solistul formației rock Maroon 5 și jurat al emisiunii „The Voice” de pe postul NBC. Solistul, în vârstă de 34 de ani, care este logodit cu top-modelul Victoria’s Secrets Behati Prinsloo, a declarat revistei People că a fost uluit de această veste, informează reuters.com. „Ca muzician, visezi să câștigi premii Grammy și nu m-am așteptat să câștig un asemenea premiu”, a spus Adam Levine. 
   Adam Levine a debutat în lumea filmului anul trecut, primind un rol în serialul de televiziune „American Horror Story”. Acesta a jucat în lungmetrajul „Can A Song Save Your Life?” (2013), cu Keira Knightley și Mark Ruffalo, care a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Toronto.
Trupa Maroon 5, care a debutat în 2002 cu albumul „Songs About Jane”, și-a lansat al patrulea album, „Overexposed”, în 2012. Dintre piesele trupei fac parte „This Love”, „She Will be Loved” și „Moves Like Jagger”, în colaborare cu Christina Aguilera.
   În 2012, câștigătorul titlului de cel mai sexy bărbat a fost actorul american Channing Tatum. Printre câștigătorii acestui titlu în anii precedenți se numără Johnny Depp (2009 și 2003), Matt Damon (2007), Matthew McConaughey (2005), Jude Law (2004), Ben Affleck (2002) și Brad Pitt (2000 și 1995).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?