Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Profesoara Maria Sterea – plânsă de rude, prieteni, colegi şi elevi


   Trupul neînsuflețit al profesoarei Maria Sterea a fost depus ieri în capela Bisericii „Sfinții Voievozi”, ea urmând a fi condusă pe ultimul drum mâine. Aseară, la căpătâiul îndrăgitei profesoare au stat zeci de persoane, membri ai familiei, oameni care au îndrăgit-o și și-au dorit să-i aducă un ultim omagiu.
   Pe site-ul Monitorul de Vrancea, www.monitorulvn.ro, au fost postate mesaje de încurajare pentru familia profesoarei. „Cuvintele sunt prea puține  și sărace pentru a descrie ce simțim când pierdem pe cineva drag! Îmi este foarte greu să vorbesc despre d-na Maria Sterea la trecut! Mă leagă de ea amintiri vechi, de când și-a adus copiii la grădiniță și împreună le-am călăuzit pașii! Apoi drumurile ni s-au intersectat cu alte numeroase ocazii și am păstrat aceleași relații trainice! A fost o persoană deosebită, sensibilă, sinceră, dedicată familiei și carierei, din care își făcuse un crez! Acum, pentru mine toate au rămas doar amintiri ascunse într-un colț tainic al sufletului. Un pios gând pentru ceea ce a fost d-na Maria Sterea, iar copiilor Mihăiță și Vlăduț, Bunul Dumnezeu să le dea puterea să depășească acest moment dramatic din viața lor și să păstreze nestinsă amintirea părinților, care îi vor veghea de sus, din ceruri. Dumnezeu să o odihnească în pace pe Maria! Amintirea ei va rămâne veșnică în sufletele celor care au cunoscut-o!”, a scris o cititoare.
   „Sincere condoleanțe familiei!!!Este greu să trăiești asemenea momente după o luptă atât de grea! Să ne gândim și la familie, care în tot acest timp a fost alături de doamna Sterea. Îmi pare foarte rău că toți elevii care au cunoscut-o la clasă nu o să mai aibă prilejul să o asculte și s-o admire ca profesor. A reușit ca biologia să fie o știință admirată de elevi. Copilul meu de abia aștepta ora dumneaei. Ne pare tare rău de pierderea ei!!!! Dumnezeu să o ierte!!!!!!”, a scris și Monica.
   Profesoara de biologie Maria Sterea a părăsit această lume la 56 de ani, după o suferință cumplită, care i-a marcat profund ultimul an din viață, ea fiind diagnosticată la începutul anului cu leucemie acută mieloblastică M4. Profesoara de biologie Maria Sterea, de la Åžcoala „Åžtefan cel Mare” din Focșani, s-a stins din viață în noaptea de duminică spre luni, la Spitalul de Urgență Fundeni din București.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?