Nicoleta Mihaela Marcu este o tânără profesoară de engleză și română, de 25 de ani, care predă la școala din comuna Tănăsoaia. Este pasionată de meseria de dascăl și cu dragoste pentru copii. Deși nu este de prea mulți ani cadru didactic, speră ca în cariera sa să scoată la lumină inteligența și bunul simț al copilului de la țară. Este adjudeancă, fiind absolvită a Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud. A urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” Bacău, promoția 2010. În același an și-a început și activitatea la catedră, la Åžcoala din Păunești, de care a fost foarte atașată. După schimbarea directorului, în 2012, a venit la Åžcoala din Tănăsoaia, a cărei directoare este chiar soacra sa. Aici a găsit o adevărată familie, un colectiv unit și niște copii frumoși, care îi răsplătesc eforturile cu mult bun simț și ascultare. Predă engleză și limba română și speră că la finalul celor opt ani de studiu, copiii vor putea continua viața cu o lecție importantă învățată de la ea: aceea că pot visa că vor face mai mult chiar decât au sperat vreodată.
Reporter: Ce vă place cel mai mult aici?
Nicoleta Mihaela Marcu: Îmi place că sunt atașați și afectuoși copiii față de cei de la oraș. Åžtim foarte bine că nu mai există nici respect pentru cadrul didactic. Este frumos și colectivul.
Rep.: Ce vă place cel mai mult să predați: limba română sau limba engleză?
N.M.M.: Limba română este preferata mea, n-am renunțat. Dar nici engleza nu-i urâtă. Având în vedere că ei până acum au făcut franceza, este greu. Nu este ușor nici pentru mine, nici pentru ei.
Rep.: De ce ați ales această meserie?
N.M.M.: În timpul facultății am făcut practică la universitate, mi-a plăcut, am avut niște metodiști foarte buni și am zis să merg pe același trend. Sora mea este profesoară de limba română la Åžcoala nr.1 din Adjud. Mama soacră este în învățământ și tot așa.
Rep.: Ce înseamnă pentru elevi limba română sau limba engleză?
N.M.M.: Cei pe care îi interesează școala, conștientizează că o limbă străină îi ajută foarte mult și învață engleză. Ei știu că fără școală nu pot face nimic, iar fără o limbă străină la fel. Iar româna știu că e de bază și la examene și peste tot, să poți să comunici, să vorbești corect.
Rep.: Cum îi determinați pe elevi să învețe?
N.M.M.: La română cu metode moderne. Chiar am avut anul trecut inspecție pentru Definitivat și elevii sunt determinați, le place. Cu ei consider că este un joc și este un joc. Nu stăm toată ziua să scriem pagini întregi, apoi să îi înveți și dacă nu citesc acasă, totul e degeaba. Lucrăm cu manuale auxiliare, prin joc le stimulăm creativitatea. Iar la engleză știm foarte bine, începem cu jocuri, cu muzică, cu tot ce este nevoie.
Rep.: Ce activități desfășurați cu elevii în afara orelor de curs?
N.M.M.: Am făcut o acțiune cu Halloween, ei au fost foarte entuziasmați. Când știu că nu facem școală este plăcerea lor.
Rep.: Ce vă place să faceți în timpul liber, când nu vă pregătiți pentru a doua zi sau când nu sunteți la ore?
N.M.M.: Sutem atât de stresați și ocupați, că nu prea avem timp liber. Toată lumea zice că munca unui profesor este de patru ore, nu este așa. Munca didactică este mult mai grea decât faptul că stai acasă. Sunt planificările de făcut, sunt lucrări, avem multe de făcut.
Rep.: Se mai merită să fii profesor în ziua de astăzi?
N.M.M.: Salariul nu este motivant, dar dacă îți place poate se merită.
Rep.: Aici v-ați întâlnit și marea iubire?
N.M.M.: În liceu am fost colegi de clasă și m-am lipit de el.
Rep.: Ce vă propuneți să realizați în acest an școlar?
N.M.M.: Sper să promovăm școala cât mai bine. Suntem izolați, copiii nu prea au posibilitatea să iasă. Am vrut să facem parteneriate de ziua copilului, dar este greu cu transportul. Nu prea este posibilitate, ei nu au posibilități.
Rep.: Se implică părinții în stimularea copiilor pentru a obține rezultate?
N.M.M.: Foarte puțini, la ședințe le zic să vină, să se intereseze. Fac comentarii la adresa școlii, dar în altceva nu se implică. La Păunești mereu veneau părinți să se intereseze de copii, să vadă catalogul. Aici rar dacă mai vine câte un părinte și la ședință dacă îi vezi îți faci cruce. Stau ca pe ghimpi, abia așteaptă să plece. Educația vine de acasă, la mine vine și stă patru ore și apoi pleacă, dar în restul timpului stă acasă.
Rep.: Aveți probleme cu absenteismul?
N.M.M.: Nu, elevii vin la cursuri, nu avem astfel de probleme. Nici nu ar avea unde să meargă, i-am vedea în curtea școlii.
Rep.: Ați avut un moment mai neplăcut și unul plăcut în scurta dumneavoastră carieră didactică?
N.M.M.: Momentul neplăcut a fost când mi-am dat demisia de la Åžcoala din Păunești. Îmi pare rău, că nu a fost din vina mea. Momentul plăcut eu îl trăiesc mereu aici. Să știți că este liniște, colectivul este de treabă, suntem uniți, nu avem nimic de împărțit, elevii de asemenea sunt drăgăstoși.
Rep.: Dacă nu ați fi fost profesor v-ați fi dorit să faceți altceva?
N.M.M.: Mi-ar fi plăcut să fiu hair stilist. Am făcut și niște cursuri de specialitate, mă pricep, dar cred că nu a fost să fie. În timpul liber mai fac câte ceva.
Rep.: Îi îndemnați pe copii să se gândească la profesia lor de viitor?
N.M.M.: Nu mă bag peste alte clase, dar cu copiii mei discut foarte mult pe tema asta la orele de dirigenție. Când aveam dirigenție i-am întrebat pe fiecare ce vor să facă și mi-au spus tot felul de meserii. Åži mi-au spus unii că vor să se facă vânzători, că le place matematica și așa se câștigă mai mulți bani. Apoi am început să îi îndrum să facă ceva, să învețe și să facă o facultate. Că nici așa nu poți face nimic, dar cu opt clase!
Rep.: Ar trebui făcute schimbări în învățământ?
N.M.M.: Da, în primul rând să fie motivate cadrele didactice, este o muncă infernală și nu suntem deloc nici respectați, nici apreciați, nici într-un fel. Cred că ar trebui făcută o schimbare de sus. Dar să ne audă cineva, să ne ia în seamă.
Rep.: Au efect mișcările sindicale?
N.M.M.: Nu au, niciodată nu au avut și nici nu vor avea, pentru că noi suntem cei mai defavorizați. Ni se reproșează că nu se face carte, dar cum să se facă carte dacă elevii nu învață, dacă nu stimulezi profesorul? Trebuie să ai răbdare.
Rep.: Nu v-ați dorit niciodată să predați la oraș?
N.M.M.: Nu știu. Mă gândesc la generațiile astea. Aici e liniște. Nu contest faptul că la oraș copiii sunt mai buni, participă la olimpiade, dar dacă nu se implică și părinții, degeaba.
Rep.:Anul acesta vă pregătiți de Definitivat, credeți că va fi greu?
N.M.M.: Dacă va fi ca anul trecut, nu neapărat. Cred că și aici ar trebui schimbat ceva. Faptul că s-a aprobat nota 8 nu e o tragedie, trebuie să știi ca profesor de nota 8, dar inspecțiile acelea care nu au nici o valoare și sunt două… Noi cei mai mici suportăm consecințele.
