Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Medicii îi sfătuiesc pe cardiaci să evite deplasările lungi în aer liber


   Scăderea temperaturilor exterioare afectează, în primul rând, persoanele cu afecțiuni cardiace. Specialiștii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, au o serie de recomandări pentru persoanele care suferă de boli cardiovasculare. În primul rând, Aceștia îi îndeamnă pe cei cu astfel de afecțiuni să se prezinte la medic, pentru un control și o eventuală modificare a tratamentului, dar și să evite deplasările lungi în aer liber.
   „Efortul de adaptare la schimbările de temperatură intensifică circulația sangvină, vasele sangvine periferice se îngustează, de aceea inima este supusă unui efort suplimentar. Persoanele sănătoase se adaptează mai ușor, însă cardiacii tolerează mai greu schimbările vremii. Persoanele cu insuficiență cardiacă nu suportă aerul rece, au senzația că se sufocă atunci când ies din casă. Umiditatea și frigul exacerbează simptomele bolii în aceste cazuri, de aceea cardiacilor li se recomandă un regim de efort moderat, iar dacă sesizează modificări de ritm cardiac, creșterea pulsului trebuie să se adreseze medicului de familie. Cardiacii trebuie să ia o serie de măsuri odată cu venirea sezonului rece. În primul rând este necesară vizita la medic pentru o eventuală modificare a tratamentului. Apoi, dacă nu există contraindicații, o pastilă de Aspirin Cardio pe zi este foarte utilă în prevenirea infarctului. Nu trebuie scăpată din vedere nici tensiunea arterială, care ar trebui măsurată zilnic”, recomandă specialiștii DSP.

Cum recunoști un infarct
 
    Medicii din cadrul DSP spun că foarte important în acest sezon este ca alimentația să fie cumpătată, cu evitarea alcoolului și a cafelei, iar fumatul, de asemenea, este foarte dăunător. Ei recomandă consumul de carne slabă, legume de sezon, fructe, dar și ceaiuri. Aceste sfaturi sunt foarte importante, deoarece s-a constatat că în sezonul rece crește numărul persoanelor care suferă infarct miocardic.
    Simptomele infarctului diferă de la o persoană la alta, dar în general, este vorba de: durere în piept, senzație de presiune toracică iradiată în ambele brațe și la baza gâtului, respirație greoaie, bătăi neregulate ale inimii, palpitații, transpirație, anxietate, greață și vărsături. La femei, cele mai comune simptome sunt: respirația sacadată, senzația de slăbiciune, oboseala și indigestia.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?