Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Miss Venezuela este MISS UNIVERSE 2013


   Gabriela Isler, reprezentanta Venezuelei, a câștigat, sâmbătă seară, concursul Miss Universe 2013, organizat pentru prima dată la Moscova, în cadrul unui show grandios, dar care a relansat totuși polemicile generate de o lege adoptată recent în Rusia împotriva „propagandei” homosexuale. Coroana cu diamante a fost înmânată câștigătoarei, o prezentatoare de televiziune în vârstă de 25 de ani, de câștigătoarea de anul trecut, Olivia Culpo din Statele Unite ale Americii. „Sunt încă în șoc. Mă simt atât de binecuvântată, sunt foarte fericită să mă aflu aici”, a declarat noua Miss Universe. Printre membrii juriului acestui concurs, la care au participat 86 de tinere, s-a aflat și Steven Tyler, solistul trupei Aerosmith. 
   Ceremonia, organizată la Crocus City Hall, o mare sală de concerte de la Moscova, a fost transmisă la televiziune în multe țări de pe Glob. Concursul Miss Universe este urmărit în general de aproximativ 2 miliarde de telespectatori. 
   Americanul Thomas Roberts, coprezentator al show-ului, alături de Mel B., fosta componentă a grupului Spice Girl, a dedicat spectacolul victimelor taifunul Haiyan în Filipine. „Gândurile noastre sunt alături de voi. Vă dedicăm spectacolul din această seară”, a spus el. 
   Cu puțin timp înainte de debutul ceremoniei, pe covorul roșu, Thomas Roberts, un homosexual declarat, care, imediat după ce a ajuns la Moscova a acuzat Rusia că „îi diabolizează pe homosexuali”, a revenit asupra acestei teme, care nu a fost însă abordată apoi în timpul show-ului. „Există legi discriminatorii, acestea sunt discriminatorii și marginalizează comunitatea LGBT (lesbiene, bisexuali, gay, transsexuali, n.r.), furnizând o soluție pentru o problemă care nu există”, a spus el. „Compătimesc comunitatea LGBT de aici”, a continuat Thomas Roberts, care a mers la Moscova însoțit de soțul său.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?