Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Avertisment MAE: miercuri este grevă generală în Grecia


   MAE atenționează cetățenii români care doresc să călătorească în Grecia că miecuri va avea loc o grevă generală de 24 de ore în această țară. Protestul este organizat de cele două confederații sindicale din Grecia: GSEE (Confederația generală a lucrătorilor din Grecia) și ADEDY (Confederația sindicală a lucrătorilor din sectorul public). În acest context sunt așteptate „perturbări în traficul public de călători, urmând a fi asigurate numai serviciile medicale de urgență”, informează MAE. Controlorii de trafic aerian vor opri activitatea de lucru între orele 12.00-15.00, iar personalul din cadrul aviației civile între orele 12.00-16.00. 
   MAE recomandă cetățenilor români care intenționează să se deplaseze pe teritoriul Republicii Elene în această perioadă „să urmărească anunțurile autorităților locale referitoare la transportul public, precum și asupra eventualelor măsuri restrictive de trafic aerian și să evite zonele centrale ale Atenei, precum și ale celorlalte orașe mari unde au loc acțiuni de protest”. Este vorba despre o a doua grevă generală în Grecia, în mai puțin de patru luni. 
   Nemulțumiți de un plan de restructurare a domeniului public ce prevede 25.000 de mutări și 4.000 de concedieri până la sfârșitul anului 2013, funcționarii au organizat deja, în septembrie, numeroase acțiuni de grevă și de întrerupere a lucrului. Guvernul grec negociază începând din septembrie cu creditorii săi asupra evaluării reformelor vizând asanarea economiei, o condiție pentru acordarea unei noi tranșe de împrumut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?