Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Jitea află astăzi dacă scapă de arest


   Afaceristul Liviu Jitea va afla astăzi dacă va fi pus în libertate. Ieri, la Tribunalul Galați a avut loc primul termen al procesului în care Jitea este acuzat de procurorii Direcției de Investigarea a Infracțiunilor de Crimnalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Galați de constituirea unui grup infracțional organizat care s-a ocupat de faceri ilegale cu alcool. Dacă pe fondul cauzei judecătorul a decis amânarea procesului pentru 26 noiembrie, instanța a rămas în pronunțare cu privire la starea de arest a lui Jitea. De altfel, el este singurul inculpat care încă se află în arest. „Amână pronunțarea pe  starea de arest pentru mâine (astăzi-n.r.), 11.10.2013 și stabilește termen de judecare a cauzei pe fond pentru data de 26.11.2013”, ne-au comunicat reprezentanții Biroului de Presă al tribunalului Galați. 
   În acest dosar, 20 de persoane fizice și persoana juridică SC Trust LF Trade SRL sunt judecate. Pe lista inculpaților se regăsesc Liviu Jitea, Raluca Milea, Lucian Datcu, Mona Floreța Ionescu, Nicuța Robu, Neculai Bica, Mihai Viorel Tucan, Valentina Tucan, Ciprian Neagu, Antoaneta Georgian, Marian Irimia, Costică Creiță, Ionuț Marianov Grăjdeanu, Angi Toni Antoniu, Cristea Stoica, Alexandru Bartoș, Decebal Vasile Taranciuc, Dănuț Panciu și Marian Guțan. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?