Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Avocatul săptămânii: Luciana Balcu: „Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş alege din nou avocatura”


   Luciana Balcu și-a început cariera ca avocat în cadrul Baroului Vrancea, în anul 2006, când avea numai 22 de ani. A intrat în această profesie imediat ce a terminat facultatea. Cu emoții, dar cu multă ambiție și-a croit drum în avocatură, o profesie pentru care s-a pregătit încă din copilărie. Înclinată către studiu, o persoană tânără care acordă mai mult timp profesiei și mai puțin pentru celelalte activități pe care le presupune viața însăși, Luciana Balcu știe să fie alături de clienți, găsește răbdarea să le asculte doleanțele și să se aplece cu sârg peste spețele lor. Încă de mică și-a dorit să devină avocat, mânată de a face dreptate într-o speță cu care se confrunta familia sa. Dacă ar fi să o ia de la capăt, ar alege încă o dată această profesie, deși recunoaște că și-ar dori să devină magistrat.
Rep: Când v-ați început cariera de avocat?
Av: Am promovat  examenul de admitere în profesia de avocat în octombrie 2006, în Baroul Vrancea. Avocat definitiv sunt din anul 2009.
Rep: Ați mai profesat și în alt domeniu?
Av: Am intrat în profesia de avocat imediat ce am terminat facultatea și nu am profesat în alt domeniu.
Rep: Când și unde ați terminat studiile universitare?
Av: Am absolvit o facultate de stat, Facultatea de Drept și Åžtiințe Administrative ,,Nicolae Titulescu’’ din cadrul Universității din Craiova în anul 2006. Examenul de admitere la facultate a fost destul de dificil, în anul 2002 când am dat acest examen a fost o concurență de 25 persoane pe loc, însă eu am reușit sa iau printre primii.
Rep: Cine v-a îndrumat către avocatură? De ce ați ales acest domeniu?
Av: Nu m-a îndrumat nimeni. Am luat această decizie singură întrucât părinții mei au avut un litigiu cu vecinul, care și-a construit în mod abuziv o casă pe terenul proprietatea părinților mei. Am asistat în copilărie la multe discuții despre procesele purtate, expertize care s-au făcut la teren și de atunci mi-am propus să ajung avocat ca să-mi ajut părinții.
Rep: Care sau cine a fost modelul dumneavoastră în această profesie?
Av: De la începutul profesiei mele am remarcat-o pe doamna avocat Luciana Berzunț, îmi place stilul dumneaei elegant, modul de exprimare, pentru mine este un exemplu de avocat desăvârșit. La televizor îmi place să urmăresc emisiuni în care apare doamna avocat Paula Iacob.
Rep: După ce ați intrat în profesie, care au fost primele dificultăți cu care v-ați confruntat?
Av: Începutul fiecărei profesii este greu. Îmi amintesc că am avut emoții la primele mele dosare, având în vedere că aveam doar 22 de ani, veneam direct de pe băncile facultății și nu aveam experiență.
Rep: Pe cine ați avut ca îndrumător și cum au fost primii ani ca avocat în cadrul Baroului Vrancea?
Av: Am avut ca îndrumător pe doamna avocat Valentina Fulger, care mi-a călăuzit pașii în această frumoasă profesie, m-a învățat practica și mi-a dat sfaturi de viață foarte utile atunci când am avut nevoie. Îi mulțumesc pe această cale doamnei avocat Valentina Fulger pentru tot ajutorul dat și pentru deosebita relație de prietenie pe care o avem!
Rep: Preferați Dreptul Civil sau dimpotrivă vă pasionează Dreptul Penal?
Av: În facultate am fost pasionată de dreptul penal și dreptul procesual penal însă acum m-am axat mai mult pe dreptul civil și dreptul comercial, dar intru fără probleme și în cauze penale.
Rep: Ați sesizat diferențe între Dreptul studiat în facultate și ceea ce ați întâlnit în practică în sala de judecată?
Av: Este normal să fie diferențe întrucât din anul 2006, când am terminat facultatea și până în prezent, teoria s-a schimbat și odată cu ea și practica. Nu este asta o problemă, pentru că ține de meseria noastră să fim în permanență la curent cu modificările legislative.
Rep: Cum se descurcă o femeie avocat?
Av: Sunt mai multe femei avocat decât bărbați. Consider  că femeile sunt mai potrivite pentru această meserie pentru că sunt mai înclinate către studiu, sunt conștiincioase, meticuloase. Majoritatea timpului îl dedic profesiei întrucât în prima parte a zilei am dosare, iar după ce plec de la instanță îmi pregătesc dosarele pentru următoarea zi. 
Rep: Ce vă doreați să deveniți în copilărie?
Av: În copilărie tot avocat doream să devin. Copilăria mi-am petrecut-o în satul Pietroasa, localitatea Faraoanele și de mică mi-a plăcut să învăț, îmi amintesc cu plăcere prima zi de școală. În satul meu, grădinița se afla lângă școala generală, iar când aveam 5 ani și eram în grupa mare m-am dus singură la școală. Era început de an școlar și m-am strecurat în clasă cu elevii de clasa I. Învățătoarea a început să strige catalogul și să împartă manualele școlare și a observat că eu nu apăream în catalog și a încercat să mă dea afară din clasă. Eu m-am împotrivit și plângeam, atunci învățătoarea a chemat-o pe doamna directoare Åžaigău. Directoarea mi-a pus câteva întrebări și a hotărât să fiu și eu înscrisă în clasa I. M-am întors acasă foarte fericită cu manuale școlare colorate și le-am spus părinților că eu sunt în clasa I.
Rep: Ați putea să dați o definiție avocaturii?
Av: Profesia de avocat presupune un studiu și o pregătire continuă. Avocatul trebuie să fie o călăuză bună care să-și îndrume clientul pe drumul cel bun.
Rep: Ce avantaje și dezavantaje considerați că are această profesie?
Av: La acest moment pot spune ca sunt mulțumită de profesia mea și nu văd vreun dezavantaj major, poate ca stresul dar așa este meseria. Îmi place că îmi pot gestiona timpul așa cum vreau, în general termin repede procesele pe care le am dimineața, acum că nu mai sunt complete de judecată după-amiaza, astfel îmi rămâne timp să studiez, să mă preocup de dosarele pentru zilele următoare. Sunt o fire sociabilă și m-am integrat foarte bine în colectivul în care sunt, mă înțeleg bine cu toți colegii și vin cu drag la serviciu.
Rep: În cei șapte ani de avocatură, au existat spețe care v-au marcat sau v-au impresionat?
Av: Sunt mai multe spețe care îmi vin în minte. Câteva dintre ele sunt referitoare la cauzele cu minori, când nu este stabilit domiciliul minorului și părinții își ,, fură’’ unul de la celălalt minorul. Sunt traumatizante aceste situații pentru copil și îmi sfătuiesc clienții să nu procedeze așa și să aștepte sentința sau ordonanța instanței. Iar într-o altă speță am rămas impresionată de ghinionul unui client care era cercetat pentru infracțiunea de ucidere din culpă întrucât împrumutase o remorcă pe care a agățat-o de mașina lui și în timp ce mergea pe un drum drept, fără viteză, fără să consume alcool, remorca s-a desprins și a omorât un om ce se afla pe marginea drumului. Clientul a fost mulțumit de sentința dată de Judecătoria Focșani și nu a înțeles să formuleze nici o cale de atac.
Rep: Care trebuie să fie principalele calități ale unui avocat? 
Av: Un avocat trebuie să fie conștiincios, informat , pentru că legislația este într-o continuă schimbare, să aibă răbdare cu clienții săi, să aibă un stil oratoric bine dezvoltat, sa fie iscusit, adică să-i vină idei originale de la caz la caz. Se întâmplă să ai o speță pe care nu o găsești nicăieri rezolvată și atunci trebuie să știi să-ți aplici teoria învățată, dar și anumite idei care pot rezolva acea speță. În redactarea unei cereri de chemare în judecată este important ca avocatul să știe să expună corect anumite situații de fapt, care sunt diferite de la caz la caz pentru că o cerere de chemare în judecata bine întocmită este pe jumătate un proces câștigat. În procesele civile proba cu interogatoriu este foarte importantă, dacă întrebările sunt bine gândite pot duce la soluționarea favorabilă a procesului.
Rep: Ce pasiuni are avocata Luciana Balcu?
Av: Imi place să călătoresc, să descopăr locuri noi. În ultimii ani am fost în mai multe excursii în Europa, cel mai mult mi-a plăcut insula Creta, mă relaxează să merg la țară la părinți, unde am trei pisici pe care le iubesc foarte mult.
Rep: Vă tentează alte profesii juridice?
Av: M-ar încânta profesia de judecător pe dreptul civil sau comercial, însă deocamdată mi se potrivește avocatura.
Rep: Care este mândria dumneavoastră?
Av: Educația mea și satisfacțiile ce le dă profesia de avocat. Sunt foarte fericită atunci când obțin soluții favorabile și clienții sunt mulțumiți de mine.
Rep: Aveți un sfat pentru avocații care sunt la început de drum?
Av: Pe avocații la început de drum îi sfătuiesc să aibă răbdare, să muncească, să studieze, să nu aștepte doar onorarii mari, să nu se deziluzioneze dacă nu vor veni la început clienții la ei și vor merge la avocații mai în vârstă, considerând că au experiență. Un avocat perseverent și meticulos va fi remarcat în timp și va reuși în această profesie așa cum am reușit și eu.
Rep: Dacă ar fi să o luați de la capăt, ce ați alege ca profesie?
Av: La fel, tot avocatura. Nu mă imaginez fâcând altceva.
Rep: Cum vedeți modificările legislative în materia dreptului procesual civil?
Av: Modificările legislative în materia procedurii civile au avut ca scop să asigure celeritatea și rezonabilitatea termenelor de judecată, precum și o responsabilizare sporită a tuturor participanților la actul de justiție. În opinia mea, aplicarea în practică a acestor modificări legislative duce de cele mai multe ori la tergiversarea cauzelor și chiar mai mult la îngrădirea dreptului la justiție. De obicei, oamenii care își depun singuri cererile de chemare în judecată nu primesc citație ci o comunicare prin care instanța le pune în vedere, sub sancțiunea anulării cererii în termen de 10 zile de la comunicare, să își completeze acțiunea cu înscrisurile doveditoare, numele martorilor și altele. De multe ori acele înscrisuri trebuie obținute de la diferite instituții care răspund în termen de 30 de zile sau răspund doar la solicitarea instanței. Astfel,  multe dintre cererile de chemare în judecată sunt anulate. Spre exemplu, am avut recent o clientă care dorea o acțiune de uzucapiune și i-am cerut să-mi aducă înscrisurile prevăzute de Noul Cod de procedură civilă, respectiv articolul 1050 și 194 litera c.(n.r. art.1050 NCpc / Instanța competentă ,cuprinsul cererii. La cerere se vor atașa: certificat eliberat de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor, certificat eliberat de camera notarilor publici, certificat eliberat de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul,  certificatul de rol fiscal,  înscrisul constatator al actului juridic pe care solicitantul și-a întemeiat posesia, documentația tehnică cadastrală a imobilului, extrasul de carte funciară pentru informare, lista cuprinzând numele, prenumele și domiciliul a cel puțin 2 martori. Art 194 Ncpc /cuprinsul cererii de chemare în judecată).
   Femeia, o bătrânică, a început să plângă că nu poate să meargă la toate acele instituții după înscrisuri, că este în vârstă și că mai bine renunță. Acum, instanța nu-și mai exercită rolul activ, reclamantul trebuie să depună cererea de chemare în judecată cu toate înscrisurile necesare și numai dacă este dosarul complet atunci se va fixa primul termen de judecată. În ceea ce privește instituția medierii consider că este binevenită însă sunt de părere că mediatorii trebui să aibă studii juridice.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?