Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Dansatori de la TenDances, pe podium la „Bucovina Open“


   Peste 350 de perechi de dansatori din toate colțurile țării și-au dat întâlnire la Suceava, la Concursul „Bucovina Open”, organizat de Clubul de Dans Sportiv „Boom Dance” din Suceava, Federația Română de Dans Sportiv și Iulius Mall Suceava, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Suceava, al Consiliului Județean Suceava și al Direcției Județene pentru Tineret. 
   Organizatorii au invitat în acest an și dansatori din Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova, însă aceștia nu au putut ajunge la Suceava din cauza unor probleme legate de viză și de faptul că în țările respective încă nu au început competițiile oficiale. Printre câștigători s-au aflat și două perechi de dansatori focșăneni de la clubul TenDances care au uimit prin măiestria și grația mișcărilor: Ionuț Buzatu și Alexandra Ioana Herghelegiu – locul 2 la Clasa E (16-35 ani), Cristian Răzvan Dumitrache și Celia Medeea Baldin – locul 3 la Clasa Hobby. Chiar dacă nu au prins podiumul, evoluții bune au avut și perechile Ionuț Drăghiea și Alina Voinea – locul 4 la Clasa E (14-15 ani), Robert Pintilie și Bianca Voinea – locul 4 la Clasa D (12-13 ani), Gabriel Alexandru Grosu și Alexandra Andreea Baciu – locul 5 la Clasa E (12-13 ani). 
   Clubul de dans sportiv Ten Dances din Focșani organizează pe 21 și 22 septembrie prima ediție a „Cupei Ten Dances”, întrecere care va avea loc în Sala Polivalentă din Focșani și la care sunt așteptați concurenți de la cluburi din țară. Clubul este afiliat la Federație din anul 2009, fiind un participant activ la competițiile sportive. Echipa este formată din Răzvan Toderașc (antrenor) și Cristina Murgu (instructor).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?