Cu toții știm că românii sunt recunoscuți ca fiind harnici, muncitori și întotdeauna cu chef de muncă, doar nu degeaba am umplut Europa cerând de lucru străinilor, lucrând din zori și până în noapte pentru a trimite un ban acasă. Românii își dau tot interesul pentru a crea o impresie bună străinilor, să le iasă lucrul bine și să fie mulțumiți. Dar oare de ce nu se lucrează cu același chef și spor aici, în țară?
Mergeam zilele trecute pe strada din spatele Spitalului Județean. Era de dimineață și doi lucrători, cred că de la gaze sau de la Electrica, verificau un panou. Ei, nu ambii deodată! Unul scotea praful așezat în interiorul cutiei și celălalt… măsura strada cu privirea. În timp ce colbul sărea din peria celui care lucra, colegul său urmărea cu privirea… o femeie. Åži a urmărit-o cu ochii, până aceasta a ajuns la capătul străzii și nu a mai putut fi zărită. „Oare nu era mai ușor să își ajute colegul și să termine treaba mai repede?”, m-am întrebat în sinea mea.
Aceeași zi, altă stradă, alți muncitori. Mai precis, intersecția Bulevardului Unirii cu strada Tinereții. Un grup de lucrători, toți în uniforme de serviciu, cel mai probabil dezbăteau planul de muncă, în timp ce vreo doi se foiau prin șanțurile de pe marginea drumului. Două domnișoare care treceau prin zonă au tulburat liniștea și lucrul intens al grupului de bărbați. „Sunteți surori cumva? Lucrați la același spital?”, încearcă o glumă unul dintre ei. Fetele au trecut mai departe, muncitorii au rămas pe loc, hlizindu-se lângă excavatorul care se odihnea și el. „Oare femeile să fie de vină pentru că bărbații care lucrează în oraș nu termină lucrările la timp?” , a fost ultimul meu gând.
