Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Guvern: România a încasat în ianuarie-iulie peste 1,46 miliarde euro de la CE din Fondul de Coeziune


   România a încasat în primele șapte luni ale anului peste 1,46 de miliarde de euro de la Comisia Europeana din Fondul de Coeziune, sumă din care sectorul public a primit 876 milioane euro, a precizat joi Biroul de presă al Executivului. „Astfel, Comisia Europeană a rambursat României fonduri în valoare de peste 1,46 miliarde de euro în primele șapte luni ale acestui an, adică echivalentul a aproximativ 6,5 miliarde de lei. În luna iulie a.c., valoarea fondurilor structurale și de coeziune rambursate de Comisie a fost de peste 730 de milioane de euro”, detaliază sursa citată.  
   Beneficiari ai fondurilor europene sunt și în sectorul privat – companii, ONG-uri – și în sectorul public: administrație publică centrală și locală, adaugă Executivul. În bugetul general consolidat se includ doar sumele aferente sectorului public. „Sectorul public a încasat 876 milioane euro (aproximativ 3,8 miliarde lei) – suma reflectată în datele publicate de MFP privind execuția bugetară pe primele 7 luni. Diferența până la 1,46 miliarde euro a fost încasată de sectorul privat”, se arată în comunicatul Guvernului.  
   Sumele aferente sectorului privat se regăsesc în situațiile financiare ale acestuia, precum și în balanța de plăți a României, și nu în bugetul general consolidat, subliniază Executivul. „Mai mult, până la 28 august 2013 sectorul privat a încasat suplimentar de la Comisia Europeană peste 1,1 miliarde euro pentru agricultură”, se mai arată în comunicatul de presă. 
   Precizările vin în replică la unele critici față de modul în care Guvernul gestionează problemele economice. „Înainte de a confunda sectorul public cu sectorul privat și de a induce în eroare opinia publică, este bine să fie cunoscute regulile europene de raportare”, mai afirmă Executivul. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?