Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

Sergiu Nicolaescu, 1930-2013


   Sergiu Nicolaescu a fost senator de Vrancea între anii 1992-2000. Vicepreședintele PSD, Marian Oprișan, a declarat că dispariția fulgerătoare a lui Sergiu Nicolaescu este o mare pierdere pentru poporul român, iar odată cu dispariția acestuia, România pierde „un mare patriot”. Oamenii de teatru și film din Vrancea deplâng decesul celui care este considerat cel mai mare regizor român al tuturor timpurilor, datorită moștenirii cinematografice pe care a lăsat-o românilor. Actorul Sorin Francu, directorul Teatrului Municipal „Mr. Gh. Pastia” îl apreciază pe Sergiu Nicolaescu drept „stâlpul cinematografiei românești” și spune că „orice actor român și-ar fi dorit să lucreze cu el”.

   Vicepreședintele PSD, Marian Oprișan, a declarat că dispariția fulgerătoare a lui Sergiu Nicolaescu este o mare pierdere pentru poporul român, iar odată cu dispariția acestuia, România pierde „un mare patriot”.
   Sergiu Nicolaescu a fost senator de Vrancea  în mandatele 1992-1996 (din partea Frontului Democrat al Salvării Naționale) și 1996-2000  (din partea PDSR). „E un moment de mare tristețe în viața mea moartea lui Sergiu Nicolaescu. Eu împreună cu domnii Nicolae Giurgea și Dinu Constantin am avut privilegiul și imensa onoare de a fi prieteni cu Sergiu Nicolaescu. Toată viața s-a comportat ca un viteaz. Așa era el, un viteaz și un mare patriot. Deși a avut posibilitatea în repetate rânduri să părăsească România pentru mai mulți bani și pentru o viață mai bună, a preferat să rămână aici, în țara lui, pentru ca noi toți astăzi să învățăm ceva din simbolurile naționale pe care   le-a promovat prin filmele sale. A crezut permanent în curaj și în onoare și a lăsat României și poporului român o operă unică prin valoarea și simbolistica sa. Sergiu Nicolaescu va rămâne veșnic pentru generațiile prezente și viitoare. A fost, a rămas și va rămâne cel mai puternic simbol al Revoluției Române din decembrie 1989. Sergiu Nicolaescu este unic și va rămâne unic în sufletul meu”, a declarat Marian Oprișan.

Sergiu Nicolaescu – „stâlpul cinematografiei românești”

   Zi neagră pentru cinematografia românească. Regizorul și actorul Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 82 de ani, a murit ieri dimineață, la Spitalul Elias din București, unde era internat din 26 decembrie și recent fusese operat de peritonită. Regizorul a decedat la ora 8.20, în urma complicațiilor cardiace și pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunțat Spitalul Elias.
    Oamenii de teatru și film din Vrancea deplâng decesul celui care este considerat cel mai mare regizor român al tuturor timpurilor, datorită moștenirii cinematografice pe care a lăsat-o românilor.
Actorul Sorin Francu, directorul Teatrului Municipal „Mr. Gh. Pastia” îl apreciază pe Sergiu Nicolaescu drept „stâlpul cinematografiei românești” și spune că „orice actor român și-ar fi dorit să lucreze cu el”. „Este un moment dificil, pentru că pleacă dincolo cel pe care eu îl consider stâlpul cinematografiei românești de peste cinci decenii. Este cel mai prolific regizor de film din România, semnatarul unor producții naționale și internaționale importante. Sergiu Nicolaescu este cel care a adus în fața publicului prin pelicula cinematografică momente importante din istoria poporului român. Acesta a abordat cu succes, pe lângă filmul istoric, și filmul de aventură, comedia și filmul dramatic. Sergiu Nicolaescu a contribuit la lansarea și consacrarea tuturor monștrilor sacri ai peliculei românești. Era un bărbat rafinat, elegant, cu un comportament și o atitudine demnă de marile civilizații europene și cu care, în dialogurile, puține, pe care le-am avut, am putut constata obiectivitate, bun simț, demnitate și înțelegere. Rămâne cu siguranță un reper important în istoria culturii române trecute, prezente și viitoare”, ne-a declarat Sorin Francu. El l-a cunoscut pe regizor în urmă cu mai mulți ani, la București, însă nu a jucat în niciun film al acestuia.
    Åži omul de cinema Lucian Cristea, operatorul care rulează filme la Cinematograful Balada și la Casa de Cultură din Odobești, apreciază că moartea lui Sergiu Nicolaescu este „o pierdere mare pentru cinematografia românească”. „Sergiu Nicolaescu a făcut filme cu care toți am crescut, cele istorice fiind extraordinar de bune. Tot el a realizat probabil cea mai bună comedie românească, „Nea Mărin miliardar”. Sergiu Nicolaescu a regizat filmele care au avut cele mai mari încasări pe vremuri, memorabile fiind „Mihai Viteazul” și „Mircea”, care au fost cotate foarte bine. A fost un actor și un regizor foarte bun. În anii ’70 chiar concura cu Polanski, pentru a fi promovat la Hollywood”, ne-a mărturisit și operatorul de cinema Lucian Cristea.
    Filmografia lui Sergiu Nicolaescu – regizor, actor de film, scenarist și producător de film – cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1971), „Cu mâinile curate” (1972), „Osânda” (1976), „Ultima noapte de dragoste”, „Mihai Viteazul” (1979), „Nea Mărin miliardar” (1979), „Ciuleandra” (1985), „Mircea” (1989), „Coroana de foc” (1990), „Triunghiul morții” (1999), „Orient Express” (2004), „15” (2005), „Supraviețuitorul” (2008).
    Trupul neînsuflețit al lui Sergiu Nicolaescu va fi depus astăzi, la ora 12.00, la Cercul Militar Național din București, unde prietenii, colaboratorii și toți cei interesați pot să își ia rămas bun de la cunoscutul regizor, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
   Trupul neînsuflețit al regizorului Sergiu Nicolaescu va fi incinerat sâmbătă, la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bârzești din București, au declarat joi, pentru MEDIAFAX, reprezentanți ai municipalității. Potrivit surselor citate, incinerarea va avea loc în cadru restrâns, nefiind permis accesul presei.
   Regizorul Sergiu Nicolaescu nu va beneficia de slujba de înmormântare întrucât va fi incinerat, această practică nefiind creștină și implicit respinsă de către Biserica Ortodoxă, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

Sergiu Nicolaescu, senator de Vrancea între anii 1992-2000

   Participant la evenimentele revoluționare din decembrie 1989 din București, Sergiu Nicolaescu a făcut parte din Consiliul Frontului Salvării Naționale, constituit în seara zilei de 22 decembrie 1989. S-a implicat imediat în constituirea organizațiilor FSN din țară în ultima parte a lunii decembrie 1989. A făcut parte, din partea FSN, din Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (9 febr.-11 mai 1990).
A fost senator în aproape toate legislaturile, din 1990 și până în 2012, cu o excepție, legislatura 2004-2008, când nu a mai candidat, fiind unul dintre cei mai longevivi parlamentari de după ‘89. A fost ales senator de Brașov, pe listele FSN, în urma scrutinului din 20 mai 1990. În prima legislatură (9 iunie 1990-14 octombrie 1992) a fost președintele Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989.
   A fost reales senator la 27 septembrie 1992, de Vrancea, pe listele PSDR. În legislatura 1992-1996 a fost membru al Comisiilor permanente din Senat de politică externă și cultură, artă și mijloace de informare în masă. În perioada 1996-2000 a fost senator de Vrancea, ales pe listele PDSR, fiind membru al acelorași comisii ca și în legislatura precedentă. În perioada 1996-iunie 1998 a fost membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE.
   La 26 noiembrie 2000 a fost ales senator PDSR de Arad. În legislatura 2000-2004 a fost membru în trei comisii: Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională (ian. 2001-2004), fiind și președinte al acestei comisii; Comisia pentru politică externă (2000-ian. 2001) și Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă (2000-ian. 2001). La 7 septembrie 2002 a fost reales președinte al Uniunii Naționale a Organizațiilor Revoluționare din Decembrie 1989.
   La 29 octombrie 2003 a inițiat alături de alți parlamentari Legea privind recunoștința față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din Decembrie 1989. Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la 29 mai 2004 și de Camera De-putaților la 29 iunie 2004, iar președintele Ion Iliescu a semnat decretul de promulgare la 12 iulie 2004.
O altă reușită în plan legislativ a senatorului Sergiu Nicolaescu a fost Legea Cinematografiei, inițiată la 7 martie 2001 la Senat, aprobată de camera superioară la 20 decembrie 2001 și de Camera Deputaților la 25 iunie 2002. A fost promulgată de președintele Ion Iliescu la 27 noiembrie 2002, devenind Legea nr. 630/2002.
   În legislatura 2008-2012 a fost senator de București, ales în circumscripția electorală nr. 42 București, colegiul uninominal nr. 1, pe listele Alianței Politice Partidul Social Demo-crat + Partidul Conservator. A condus în calitate de președinte Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă. În cadrul acestei legislaturi a avut cele mai multe inițiative legislative. Dintre acestea a fost adoptată Legea 238/2010 privind declararea zilei de 15 ianuarie Ziua Culturii Naționale.
   La 12 decembrie 2012, senatorul PSD Sergiu Nicolaescu le adresa mulțumiri colegilor din Senat pentru perioada petrecută împreună, spunând totodată că nu va mai candida pentru un nou mandat.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?