Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Bugetele alocate spitalelor vor scădea


   Reprezentanții sistemului sanitar vrâncean s-au întâlnit, ieri, la Constanța, cu oficiali ai Ministerului Sănătății (MS) și ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. La discuții au participat managerii spitalelor din Vrancea, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), ai medicilor de familie, dar și liderul Sanitas.  
   Au fost purtate discuții despre proiectul pilot de creștere a veniturilor medicilor din unitățile sanitare publice cu paturi; legea răspunderii civile a personalului medical (malpraxis); proiectul de modificare a statutului spitalelor; principii și elemente definitorii ale pachetului de servicii medicale de bază. „Fiecare spital își va modifica statutul. Fie în regie autonomă, fie în societate comercială, fie ONG. Va fi realizată o evaluare în acest sens. Se intenționează ca pacientul să fie scos din spital și direcționat către ambulatorii și spre medicii de familie. Din 2014, se intenționează scăderea bugetelor alocate spitalelor și mărirea celor pentru medicina de ambulatoriu, în sensul dezvoltării ambulatoriilor și înființării unor noi centre de permanență. S-a discutat și despre legea malpraxisului, în sensul punerii accent pe asiguratorii privați. De asemenea, ni s-a zis că va exista un pachet de servicii de bază. A fost o întâlnire binevenită”, a spus managerul Spitalului Județean de Urgență Focșani, Constantin Mîndrilă. 
   Åžeful CAS, Mihai Copaci, a precizat că introducerea asigurătorilor privați nu va duce la desființarea caselor de asigurări de sănătate. „În cadrul întrunirii, care a fost binevenită, am discutat despre direcțiile de reformă în domeniul sanitar. Va intra în vigoare un pachet de bază de servicii medicale, asigurările private voluntare și obligatorii. I-am întrebat dacă intrarea pe piață a asigurătorilor privați va duce și la apariția caselor de asigurări private și mi s-a zis că nu. S-a discutat și despre modificare statutului spitalelor, iar pentru asta vor fi luate 12 spitale pilot și le-am rugat ca și un spital din Vrancea să fie inclus în acest program pilot”, ne-a spus Copaci. 
   La discuții a participat și subprefectul Cristi Misăilă. „Le-am transmis ca în situația în care vor apărea pe piață asigurătorii privați, să existe o defalcare a contribuției la sănătate a angajatorului și a angajaților, în sensul ca o parte să se ducă către asigurările private, iar o parte către cele de stat. Mi s-a transmis că se va lua în considerare, deși președintele CNAS Bușoi a zis că acutala contribuție la Fondul de Sănătate este insuficientă și nu acoperă în totalitate costurile cu servicii medicale. De asemenea, le-am transmis ca în condițiile în care CNAS nu mai colectează contribuțiile la sănătate, acest lucru fiind realizat de către ANAF, să aibă loc  o regândire a cheltuielilor, deoarece această instituție consumă destul de mulți bani. Mai mult, am subliniat un aspect referitor la TVA-ul pe care îl plătesc spitalele pentru prestatorii și furnizorii de servicii, în sensul că acesta ar trebui plătit. Am vrut să particip la această întrunire deoarece sistemul sanitar este un punct sensibil, iar noi în Vrancea am avut probleme cu finanțarea spitalelor”, a afirmat Misăilă. 
   Oficialii din MS le-au transmis celor prezenți că vor ține cont de propunerile pe care le-au făcut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?