Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Atenţie la contractele de arendă!


   Å¢ăranii care și-au dat terenurile agricole în arendă nu trebuie să uite de plata impozitelor către Finanțe. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea atrage atenția că aceste contracte de arendă trebuie înregistrate de proprietarii terenurilor la „organul fiscal în raza căruia au domiciliul în termen de 15 zile de la încheierea acestora”. Fiscul precizează că sunt două tipuri de impozitare, cote forfetare sau sistem real, iar țăranii trebuie să fie atenți la actele semnate cu arendașii, deoarece riscă să fie puși pe drumuri și să achite ei impozitul către fisc. 
   Aproape opt mii de vrânceni trebuie să plătească impozitele pentru terenurile date în arendă societăților din agricultură. Specialiștii fiscului îi avertizează pe fermieri să fie atenți la contractele semnate cu arendașii, deoarece ar putea fi puși pe drumuri, dar și să plătească impozitele către bugetul de stat. Regulile fiscale din România prevăd că, în contractul de arendă, trebuie precizat modul în care se calculează impozitul, respectiv prin cote forfetare sau sistem real. Modul prin cote forfetare este cel care îi scutește pe fermieri de drumurile până la ghișeul fiscului. În acest caz, arendașul este cel care calculează impozitul și este obligat să îl achite la Finanțe. În caz contrar, respectiv dacă fermierul a optat să achite impozitul în sistem real, atunci proprietarul terenului trebuie să își țină evidența contabilă, să depună declarații la Finanțe și să plătească impozitul la bugetul de stat. 
   Într-un comunicat de presă, conducerea Administrației Județene Financiare Vrancea a arătat cum se stabilește impozitul prin cotă forfetară la arendă și cine trebuie să îl plătească. Finanțiștii arată că „venitul net din arendă se stabilește la fiecare plată prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut”. Acest venit brut este suma de bani încasată de țăran de la arendaș sau echivalentul în lei al veniturilor în natură primite. „În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se va face pe baza prețurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene”, se arată în comunicatul fiscului vrâncean.
   Specialiștii Fiscului arată că impozitul pe veniturile din arendă se calculează prin reținere la sursă de plătitorii de venit, respectiv arendașii, la momentul plății venitului, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net, impozitul fiind final. Ulterior, impozitul calculat și reținut pentru veniturile din arendă se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare celei în care a fost reținut și „se declară în formularul 100 «Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat» la rândul 11 «Impozit pe venituri din arendă» de către plătitorul de venit”. De asemenea, în cazul persoanelor care obțin venituri din arendă și pentru care impozitarea se face prin metoda cotei forfetare, acestea nu au obligația depunerii formularului 200 „Declarație privind veniturile realizate din România”.
 
Impozitul prin impunerea în sistem real
 
   Å¢ăranii vrânceni care realizează venituri din arendarea terenurilor și au optat în contractul încheiat cu arendașul pentru determinarea venitului net în sistem real trebuie să plătească anul viitor impozitul de 16%, deoarece nu efectuează plăți anticipate în cursul anului în contul impozitului pe venit. În 2014, țăranii au obligația depunerii formularului 200 „Declarație privind veniturile realizate din România” până la 25 mai. În această declarație vor menționa veniturile realizate și cheltuielile efectuate conform evidenței în partidă simplă pe care au obligația de a o conduce. „Plata impozitului se va efectua în termen de 60 de zile de la confirmarea primirii formularului 250 «Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din România de persoanele fizice», formular emis de organul fiscal ulterior prelucrării declarației 200”, arată comunicatul fiscului vrâncean. 
   La impozitul pe veniturile din arendă se adaugă contribuția de asigurări de sănătate de 5,5% care trebuie plătită „numai dacă acesta este singurul venit realizat”. „Contribuția de asigurări sociale de sănătate se stabilește de organul fiscal competent prin decizie de impunere anuală pe baza informațiilor din evidența fiscală, indiferent dacă plata impozitului se face de către arendator sau arendaș. Sumele reprezentând obligațiile anuale de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate se achită în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei”, precizează finanțiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?