Au izbucnit în lacrimi când s-au reîntâlnit! S-au strâns în brațe, s-au privit în ochi, s-au cercetat din cap până-n picioare pentru ca apoi să se îmbrățișeze iar și iar, după mai bine de 30 de ani de la ultima lor întâlnire… Doi oameni, unul spre apusul vieții, celălalt, în plină maturitate. Două suflete, două destine unite pe vecie de însuși miracolul vieții! Pentru că Sandu Stăruială n-ar mai fi apucat să împlinească 43 de ani, dacă atunci când a venit pe lume, n-ar fi fost lângă el Constantin Dumitru, acum de 77 de ani… Nea Costică, după cum îi spun cunoscuții, îngerul lui păzitor spre care Sandu și-a îndreptat dragostea și recunoștința indiferent pe unde l-au purtat valurile vieții… O viață grea, de copil orfan, dar o viață împlinită până la urmă, care n-ar fi existat fără fostul milițian șef de post al comunei Vintileasca. O viață despre care, marți, a venit să îi povestească, așa cum doar un copil poate povesti părintelui său regăsit…
Constantin Dumitru, acum pensionar, a fost polițist la Dumitrești, Vintileasca, Nereju și Panciu, orașul în care locuiește în prezent. Sandu Stăruială a devenit la rândul său polițist și s-a stabilit în Sighișoara, unde lucrează ca ajutor de șef de post la Transporturi Feroviare.
O întâmplare dramatică avea să schimbe hotărâtor, destinul lui Sandu, băiețelul ce a venit pe lume, într-o casă din Vintileasca, în noaptea de 4 noiembrie 1970. O noapte nefastă, clipe cumplite și un doctor fără scrupule l-au lăsat fără mamă înainte de a-și anunța venirea pe lume prin primul strigăt… Deasupra acestei nenorociri, însă, a continuat să pâlpâie steluța lui norocoasă. Åži dacă soarta i-a hărăzit să-l rupă, brutal și definitiv, de mamă, i-a trimis în schimb un înger păzitor întrupat într-un om. Un om care l-a smuls efectiv din ghearele morții, redându-l vieții… Sandu știe că fără Constantin Dumitru, cel ce era pe atunci șeful de post al comunei Vintileasca, n-ar mai fi fost decât, poate, o amintire uitată în colțișorul vreunui suflet…
Despre tot ce a fost i s-a povestit mai târziu, în copilărie, și l-a marcat pentru totdeauna. În schimb, nea Costică a purtat în inimă zeci și zeci de ani, clipă de clipă, grozăvia acelei întâmplări nenorocite, imaginile de coșmar din noaptea nașterii băiețelului și dragostea necondiționată pe care i-a dăruit-o acestuia din momentul în care, strângându-l la piept, a alergat disperat pe ulițele întunecate, urmărit de un singur gând: să-i salveze viața puiului de om pe care l-a înfășurat în hainele sărmanei sale mame moarte… „Era pe la ora 11 noaptea când am intrat în camera aceea… Era greu pe atunci, nu era curent electric, peste tot beznă… Venise un frate de-al mamei lui, să mă anunțe să mă duc repede că ea a murit, și moare și copilul… Într-adevăr, băiatul era aruncat pe-n pat, acolo, de abia mai mișca și era negru de acuma. L-am înfășurat în niște haine de-ale maică-si și-am luat-o la fugă noaptea, pe jos, cu copilul în brațe, până la dispensar… I-am spus doctorului ca măcar pe el să-l salveze, dacă pe maică-sa a refuzat s-o ajute să-l nască! Åži oricum, pe medicul ăla l-am trimis la pușcărie pentru șase luni, pentru ce a făcut…”, a povestit, cu lacrimi în ochi, nea Costică…
Acum în vârstă de 77 de ani, pensionar, omul a trăit toată viața cu speranța că într-o zi, soarta va face să reîntâlnească totuși, copilul strâns la piept atunci… Åži dorința i s-a împlinit marți, la orele după-amiezii, când Sandu l-a anunțat că vine să-l viziteze. Așteptarea la care i-am fost părtași acolo, în cochetul său apartament din Panciu, a însemnat, pentru nea Costică, prilej emoționant de aduceri aminte… „Când a știut că i se apropie sorocul să nască, mama lui a venit din Bahnele, la Vintileasca, la casa părinților ei, să fie mai aproape de dispensar. Numai că atunci când s-a dus fratele ei să-l anunțe pe doctor să vină, a refuzat, zicând că face baie… Åži uite așa, femeia a trebuit să nască cu două moașe empirice… Nașterea a fost grea, a făcut hemoragie și a murit. Cazul a fost dat și în ziarul Milcovul atunci, în 1970”, a relatat bărbatul.
Nea Costică venise ca șef de post în Vintileasca încă din 1964, când a fost mutat de la Dumitrești, și a rămas acolo peste 20 de ani, până ce iar a fost mutat ca șef de post la Nereju. Cunoștea deja tot ce mișcă în zonă, se confruntase cu atâtea întâmplări, însă cea din noaptea de 4 noiembrie 1970 n-a putut s-o uite vreodată. „Eu m-am dus la primărie să înregistrez copilul, și i-am spus Sandu, după numele nașei lui… I-am făcut referat de anchetă socială și l-am trimis apoi, la Leagăn la Focșani. Taică-său era un bețiv, n-ar fi fost capabil să-l crească. Rude avea, dar așa s-a întâmplat, să nu-l ia nimeni… Apoi a ajuns la Casa de Copii de la Odobești, unde a făcut școala… Tot fugea de acolo și venea la Vintileasca la bunică-sa, care mă anunța… Mă bucuram mult să-l văd, dar îl trimiteam înapoi la școală. Până când a împlinit cam 12-13 ani am ținut legătura… Apoi am fost mutat la Nereju și de atunci nu l-am mai văzut. I-am pierdut urma… Dar tot timpul m-am gândit la el ce-o mai fi făcând, că era un copil tare cuminte”, a povestit nea Costică.
„Domnule, dumneata m-ai salvat de la moarte!”
Mai bine de 30 de ani a așteptat nea Costică un semn de la copilașul pe care l-a redat vieții în noaptea aceea de noiembrie. Timpul a trecut cu folos. Alături de soția sa și-a crescut cele patru fete de care este extrem de mândru, și acum are și trei nepoți minunați. Åži-a înconjurat familia cu toată dragostea sa, însă în suflet a păstrat mereu vie afecțiunea pentru puiul de om care a crescut orfan… Åži în urmă cu două luni, când aproape nu mai spera, marea lui dorință s-a împlinit! Pur și simplu! „Într-o zi a sunat telefonul și am răspuns. Mă întreabă, de la capătul firului – dumneata ești fostul șef de post de la Vintileasca, Constantin? I-am spus că da. Åži a început să plângă. Atunci mi-am dat seama cine este. Nu mi-a venit să cred! Mi-a zis, „domnule, dumneata m-ai salvat de la moarte! Aș vrea mult să ne întâlnim! Åži uite că astăzi vine!”, a mai spus bărbatul.
Răvășit de nerăbdarea revederii, a ieșit să-l aștepte pe Sandu, în stația de microbuz. Tensiunea creștea la cote maxime de fiecare dată când oprea unul… Åži dintr-al treilea… a coborât!
„N-am crezut că vă voi mai găsi”
Înalt, subțirel, cu o servietă strânsă în mână și îmbrăcat într-o cămașă albastră, impecabilă, Sandu s-a aruncat pur și simplu în brațele lui nea Costică! Åži timpul… s-a oprit! Magia legăturii lor de nezdruncinat, afecțiunea ce a rezistat trecerii a trei decenii, emoția sufletelor reunite a izbucnit de dinăuntru spre înafară, în lacrimi. S-au strâns la piept unul pe altul, și-au încleștat mâinile, și-au prins unul altuia obrajii în palme, s-au privit, s-au îmbrățișat iar și au plâns, așa cum ar face orice părinte și copil despărțiți zeci de ani prin întâmplarea sorții… „N-am crezut că vă voi mai găsi”, i-a spus Sandu lui nea Costică, atunci când cuvintele au găsit drumul prin noianul de emoții. „Nu știam numele de familie, până când am întrebat-o pe nașa Marinescu de nea Costică… După ce am aflat, am sunat la informații și așa am dat de numărul de telefon. Åži am venit!”, a explicat Sandu. Åži n-a venit singur! Din servietă a scos la lumină articolul ce anunța, în 1970, felul în care i-a murit mama, Stanca Stăruială. Dar și fotografia soției sale care i-a întregit viața dăruindu-i o fată și un băiat, acum în vârstă de 15, respectiv 17 ani. O familie frumoasă, la care ține ca la ochii din cap, familia care i-a lipsit atât de mult în propria copilărie…
Din Casa de Copii, polițist la Transporturi Feroviare
Sandu are acum 43 de ani și se consideră un om împlinit. Despre copilăria și adolescența trăite, pe vremea lui Ceaușescu, în instituția mamut cum era pe atunci Casa de Copii Odobești, nu prea povestește spunând că…„așa a fost să fie. Îmi amintesc că venea bunicul pe la mine și până să termin clasa a VIII-a, învățasem drumul și veneam mereu în Vintileasca. Dânsul (nea Costică – n.r.) era șef de post, îl respectam tare mult, îmi dădea mereu câte un leu și avea grijă să ajung înapoi la școală… Mi-a fost ca un tată… Am auzit că datorită lui sunt în viață ceva mai târziu, mi-a spus unul din frații mamei. Dar de la un moment dat nu l-am mai găsit acolo, la Vintileasca. Se mutase. Anii au trecut… Am făcut Liceul nr. 4, stăteam la internat la Focșani. Mă săturasem să tot stau în internat, îmi doream foarte mult să am un pic de libertate, dar pe atunci nu se dădea voie să mă mut la gazdă. Totuși, diriginta m-a lăsat. Åžtiu că aveam niște bani pe un CEC pe care mi l-au făcut bunicii și mi l-au dat. Mi-am căutat gazdă cu gândul că voi plăti din banii aceia. Åži am găsit la Iancu Matei, unde am stat din 1987 până în 1989, iar familia lui a devenit și familia mea. Nu mi-au luat niciodată vreun ban pe gazdă, îi ajutam la treabă, mă chemau la masă, m-au cununat și sunt și acum ca și copilul lor”, a povestit Sandu.
După ce a terminat liceul, spune că și-a „luat viața-n mâini” și a plecat să muncească. A lucrat în mină, în Valea Jiului, apoi în Portul Constanța ca docher, a făcut armata și și-ar fi dorit foarte mult să devină jandarm. În 1992 a aflat că în Harghita „era nevoie de cadre. M-am dus la Miercurea Ciuc și am fost încadrat direct ca ajutor de șef de post în Corund, unde am stat din 1992 până în martie 1993, când m-am mutat pe același post, dar la Transporturi Feroviare în Sighișoara. Mi-aș mai dori, desigur, să intru în rândul ofițerilor, dar acum nu sunt posturi”, a explicat el. Acolo, la Sighișoara, a cunoscut-o pe cea care i-a devenit soție. S-a ambiționat și a absolvit Facultatea de Drept și și-a clădit de unul singur, cu multă seriozitate și ambiție, o viață dreaptă, frumoasă, din care nu mai lipsea decât omul căruia îi datorează viața. Åži pe care acum, l-a găsit!
Vor fi alături pentru tot restul vieții
Nea Costică și Sandu au petrecut, împreună, două zile. Două zile în care și-au povestit tot cursul existenței din ultimii 30 de ani. Două zile în care s-au bucurat unul de altul și care le-a reconfirmat indestructibila legătură sufletească ce s-a născut și i-a unit în cumplita noapte de 4 noiembrie 1970. Acum, că s-au regăsit, vor păstra cu siguranță legătura pentru tot restul anilor ce vor veni.
Cum să nu fie mândru nea Costică, de bărbatul adevărat care a devenit Sandu, copilul pe care acum 43 de ani, acolo, în Vintileasca, l-a smuls din brațele morții, dăruindu-i un viitor? Åži ce mai contează distanța dintre Panciu și Sighișoara când lor, este limpede: le-a fost hărăzit să rămână mereu două suflete, două destine unite pe vecie, într-o clipă dramatică, de însuși miracolul vieții!
