Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

90 de posturi complete, libere în şcolile din Vrancea


   Inspectoratul Åžcolar Județean (ISJ)Vrancea pune la bătaie 315 posturi în învățământul vrâncean, din care doar 90 sunt complete, pentru ședințele publice următoare. Reprezentanții ISJ au precizat că în această perioadă, respectiv până pe 20 august, se depun dosare pentru repartizarea în baza notelor de la titularizările din anii 2011 și 2012 și pentru continuitate, tot pentru anii în cauză. Tot în acest interval de timp sunt așteptați la ISJ să își depună dosarul și cei care vor să se detașeze în interesul învățământului și cei care au nevoie de completări de normă.
   Un alt aspect care va fi pus pe tapet sunt soluționările restrângerilor de activitate apărute ca urmare a nerealizării planului de școlarizare pentru anul școlar 2013-2014 în unele unități școlare din județ. Prima ședință publică este programată pentru data de 27 august, când vor fi soluționate dosarele celor care au nevoie de completare de normă și ale cadrelor didactice cu restrângeri de activitate. În intervalul 28-29 august are loc ședința publică pentru candidații cu contract de muncă pentru perioadă determinată.
   Pentru disciplina alimentație publică și turism este disponibil un singur post la Liceul Tehnologic din Panciu, la ansamblul coral este disponibil tot un singur post, dar incomplet, la Liceul de Arte din Focșani. La biologie sunt 6 posturi, la chimie 4, la chimie-fizică un post, însă toate sunt incomplete. La disciplina economie și educație antreprenorială sunt disponibile două posturi din care unul incomplet, la educație fizică și sport 35 de posturi sunt disponibile, însă doar 15 sunt complete. La educație plastică 16 posturi complete și incomplete își așteaptă mușterii să le ocupe, iar la educație tehnologică sunt 11. Pentru educatoare sunt disponibile 14 posturi, pentru fizică și fizică-chimie 14 posturi, din care unul singur complet. Posturi mai multe sunt la învățători, respectiv 18, trei posturi la învățător itinerant de sprijin, cinci posturi complete pentru învățător-educator și unul incomplet la disciplina istoria muzicii.
   La limbile străine situația se prezintă în felul următor: engleză-franceză 13 posturi, franceză-engleză 11 posturi, un post incomplet la germană și două incomplete la limba latină. Limba rromani are disponibile 4 posturi, pe când limba română cinci, din care trei incomplete. La matematică mai sunt 13 posturi complete și incomplete, 35 la religie și 11 la disciplinele tehnice. Pentru continuitățile pe post pentru cei cu notă mai mare de șapte în anii 2011 și 2012 cele mai multe sunt la educatoare, 9 posturi, trei la educație fizică și sport, cinci la limba română, 15 la învățători și șapte posturi la învățământul special.
   Se constată o mare lipsă de specialiști pentru catedrele de specialitate de la Liceul de Artă „Gh. Tattarescu” din Focșani, dar și pentru catedrele de limba rromani de la Åžcoala Gimnazială Slobozia Bradului. Reprezentanții ISJ consideră că o mare parte din aceste posturi vor fi ocupate astfel încât debutul anului școlar 2013-2014 să fie fără probleme în toate unitățile de învățământ din județul Vrancea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?