Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Locuri de muncă pentru șomerii vrânceni


         Doar 90 de locuri de muncă sunt oferite în această perioadă șomerilor vrânceni, de angajatori din județul nostru. Ca de obicei, cele mai multe dintre acestea sunt destinate muncitorilor necalificați în industria confecțiilor și operatorilor confecționeri industriali îmbrăcăminte din țesături, tricotaje.   Câte zece oferte de muncă sunt adresate persoanelor de meserie analist credite și agent de vânzări, în timp ce doar câte un loc este vacant pentru șomerii calificați ca mecanic utilaj, agent de intervenție pază și ordine, vânzător, supraveghetor jocuri (cazino) și administrator bancar/produs leasing.
 Mult mai consistentă este oferta de muncă a angajatorilor din țările Comunității Economice Europene. Numai în Ungaria, de exemplu, se pot angaja 75 de șoferi camion internațional, în Austria zece muncitori calificați/necalificați în domeniul forestier, iar în Republica Cehă 15 șlefuitori și zece muncitori la manipularea mărfurilor cu ajutorul motostivuitorului. De asemenea, în Slovacia se caută persoane calificate ca lucrător mașini de cusut, în Belgia – expert senior șofer inteligent și sisteme de trafic, expert curățare și eficiență a vehiculelor, manager proiect și analist programator, în Polonia analist AR (departament de angajamente), iar în Norvegia inginer structural și senior inginer electric.
 Oferta de muncă este valabilă până pe data de 15 august. Cei interesați pot obține informații suplimentare la telefon 0237.230.186 sau 0237.617.964, persoane de contact Mircea Nedelcu, consilier EURES la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea, și Melania Bălescu, inspector la Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?