Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

VIDEO şi GALERIE FOTO: Primarul Decebal Bacinschi a chemat presa la un tur al Şcolii ”Ştefan cel Mare” şi al Colegiului Naţional ”Unirea”


   Primarul Decebal Bacinschi a chemat ieri ziariștii să viziteze Åžcoala „Åžtefan cel Mare” și Colegiul Unirea. Acțiunea a avut loc în condițiile în care consilierii locali au respins săptămâna trecută un proiect de hotărâre inițiat de primar și care prevedea alocarea de fonduri suplimentare pentru continuarea lucrărilor la Åžcoala 9. De mai mulți bani decât cei alocați inițial va fi nevoie și la liceul vizitat ieri. Consilierul local Radu Nițu a dat asigurări că proiectul primarului va fi aprobat în cadrul unei ședințe extraordinare.
   Supărat că aleșii locali nu i-au aprobat proiectul privind alocarea unor fonduri destinate lucrărilor neprevăzute pentru reabilitarea Åžcolii „Åžtefan cel Mare”, primarul Decebal Bacinschi a invitat ieri presa la un tur al unității de învățământ, alături de consilierii locali Radu Nițu, care este și administratorul școlii și Aurel Bâcu. Edilul a făcut lobby pentru finalizarea lucrărilor la această unitate de învățământ, pentru ca la începutul anului școlar elevii să fie primiți în cele mai bune condiții. Clasele și holurile unității de învățământ au fost înfrumusețate cu un lambriu din lemn de stejar, fostul atelier pentru orele de lucru manual a fost transformat în sală de festivități, care va fi și sală multimedia. Åžcoala a fost prevăzută și cu un lift exterior, pentru accesul persoanelor cu dizabilități. La școala proaspăt reabilitată mai sunt de rea-lizat doar câteva lucrări, pentru a întregi aspectul unității de învățământ: amenajarea parcului din fața școlii, finalizarea montării noului gard care va împrejmui unitatea, asfaltarea terenului de sport și, în interior, montarea mobilierului nou și curățenia finală. 
   Ieri dimineață, muncitorii de la spații verzi curățau curtea și se lucra la noul gard. Însoțit de presă, primarul a vizitat sălile de clasă, sala de sport, sala multifuncțională, unde va funcționa și o mini-tipografie. „Când vom aduce mobilierul și vom face curățenie va fi o frumusețe. Åžcoala este gata, trebuie șters praful și pus mobilierul, perdelele și gata. Vreau să mai termin gardul, pe care l-am început, am pus sistemul de iluminat tip nocturnă pe terenul de sport, vreau să mai asfaltez toate terenurile, să aranjez frumos parcul din față. Mi se pare corect să terminăm în totalitate lucrările”, a spus primarul. 
   Bacinschi a explicat că lucrările neprevăzute care au apărut pe parcursul execuției lucrărilor erau necesare pentru a întregi aspectul și funcționalitatea a ceea ce se dorește a fi un complex școlar. Constructorul, firma SC Hidro Salt B92 SRL București, a încheiat lucrările pe care le avea de realizat în cadrul proiectului cofinanțat din fonduri europene și în prezent lucrează la finalizarea lucrărilor suplimentare. „În primul rând, trebuie să plătesc lucrările care nu au fost prinse în documentație pentru interior, exteriorul pe parcurs. Este vorba de zugrăvelile interioare, modificarea tâmplăriei, tratarea rosturilor, liftul pentru accesul persoanelor cu handicap, sala de festivități multifuncțională. Sunt niște lucrări care au apărut pe parcursul execuției și care sunt necesare, ca să arate așa cum trebuie școala. Cert este că la această oră constructorul și-a terminat toate lucrările pe care le-a avut de realizat în cadrul proiectului scos la licitație. Săptămâna aceasta vom face un proces verbal de predare-primire, pentru a putea începe să amenajăm în interior. Ca  să fie o treabă frumoasă și corectă mi-ar face plăcere să terminăm și curtea, absolut tot.  Sunt încântat de modul în care a lucrat constructorul, nu numai eu, ci și ceilalți care au venit să verifice lucrările”, a declarat primarul Decebal Bacinschi. 
„Nu a cerut niciun leu în plus constructorul, el a făcut lucrările conform contractului” 
   Suma necesară pentru acoperirea tuturor lucrărilor suplimentare este de 1,1 milioane lei. O parte din această sumă va fi susținută de Agenția de Dezvoltare Regională, din capitolul „diverse și neprevăzute”, din contractul de finanțare cu fonduri europene. Restul sumei, circa 800.000 lei, ar trebui suportat din bugetul local al Primăriei Focșani, sumă care a fost și obiectul proiectului de hotărâre inițiat de primarul Decebal Bacinschi, însă respins prin abțineri de consilierii locali în cadrul celei mai recente ședințe ordinare, din 25 iulie. 
   Consilierul local Radu Nițu a susținut însă, că, în urma discuțiilor avute cu colegii consilieri, suplimentarea de fonduri va fi aprobată în următoarea ședință de Consiliu Local, o ședință extraordinară, care va avea loc, cel mai probabil, săptămâna viitoare. „Noi am discutat după aceea în grupul nostru și nu a fost nicio obiecțiune referitor la lucrările care au fost stabilite și care s-au făcut în școală. Bănuiesc că au fost ceva neînțelegeri. Åži pe domnul Vrabie l-am convins, la următoarea șe-dință nu vor fi probleme, se va aproba alocarea sumelor necesare”, a declarat Radu Nițu, care este și administratorul Åžcolii „Åžtefan cel Mare”.  
   „Consilierii dacă vor veni să vadă cum arată școala, vor fi convinși că nu putem începe anul școlar fără aceste lucrări, zic eu, absolut necesare. Este prea frumoasă această investiție ca să nu o terminăm. Există o documentație pe baza căreia s-a executat lucrarea, pe baza căreia se fac plățile, eu nu gestionez niciun fel de bani. Eu am cerut finalizarea acestei lucrări, ca absolut totul să arate impecabil. Nu s-au înțeles niște lucruri corect. Nu a cerut niciun leu în plus constructorul, el a făcut lucrările conform contractului. Noi cerem acum să plătim niște lucrări care nu au fost prinse în documentație. Ceea ce dorim este să realizăm niște lucrări suplimentare pentru ca această lucrare să poată fi finalizată în tota-litate. Sunt acele lucrări care apar pe parcursul execuției unor lucrări. S-a licitat așa cum a fost proiectul, dar pe parcurs au mai apărut niște lucruri. Åži este păcat, dacă tot faci un lucru să nu-l faci ca lumea”, a adăugat și primarul Bacinschi. Åžcoala are peste 1.200 de elevi, fiind cea mai mare din oraș. Din anul 1980, când a fost dată în folosință, nu a beneficiat de nicio investiție. Åžcoala „Åžtefan cel Mare” are 25 de săli de clasă și 6 laboratoare. 
   Proiectul „Reabilitare, modernizare și dotare Åžcoala Åžtefan cel Mare Focșani”, finanțat cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, are o valoare totală de 17.438.160 lei, din care 262.000 lei reprezintă contribuția Primăriei Focșani. 
     Primarul Bacinschi a evidențiat și neajunsuriule proiectelor cu fonduri europene. „Două probleme mari avem cu aceste fonduri europene, proiectarea și scoaterea la licitație. Nu este posibil ca două treimi din momentul în care este semnat contractul de finanțare să faci achiziții și să îți rămână o treime pentru execuție. Dacă nu se iau niște măsuri pentru ca proiectantul să aibă niște responsabilități, și aceste firme care vin și mai mult încurcă, făcând contestații, ajungem să nu putem cheltui banii de la Uniunea Europeană”, a mai spus primarul Bacinschi. Elaborarea proiectului tehnic la Åžcoala „Åžtefan cel Mare” a fost realizată de firma de proiectare Cert Prodex SRL Focșani.
Elevii de la „Unirea” vor învăța în noile clase la începutul anului școlar
   Primarul Decebal Bacinschi a vizitat ieri, după turul realizat la Åžcoala „Åžtefan cel Mare”, și Colegiul Național „Unirea”, care se află, la rândul său, în reabilitare cu fonduri europene. În prezent se lucrează pentru înlocuirea acoperișului, care va fi acoperit cu țiglă, până la sfârșitul lunii august urmând să fie gata. Reabilitarea clădirii va respecta modul în care arăta liceul la darea sa în funcțiune, la 1866. O parte din fațadă  a fost reabilitată păstrându-se cărămida și s-a înlocuit vechea tâmplărie cu una nouă, din lemn stratificat. În interior, la etaj, a început zugrăvirea sălilor de clasă, se vor pune lambriuri, parchet, totul pentru ca la începutul anului școlar, cel mai vechi liceu din Focșani să arate impecabil. „Foarte mult îmi plac lucrările, mai ales că avem un constructor serios și îi mulțumim. Lucrările sunt un pic mai dificile față de o clădire nouă pentru că încercăm să o reabilităm așa cum a fost făcută ea prima dată. Dorim să arate frumos și în același timp facem toate eforturile, este foarte mult de muncă, ca la data de 16 septembrie să putem începe anul școlar în această unitate, chiar dacă vor mai rămâne niște lucrări exterioare, la holuri, dar cel puțin în sălile de clasă să le terminăm până pe 16 septembrie”, a spus primarul Decebal Bacinschi.  
   „Sunt foarte mulțumit de cum decurg lucrările până în prezent, pentru că progresele sunt vizibile, liceul câștigă în estetică imens. Lucrările sunt în grafic, s-a lucrat timp de patru luni, martie, aprilie, mai și iunie, patru luni din 12 înseamnă că s-a realizat 33%. Din toamnă, elevii vor învăța cu siguranță în sălile lor de clasă”, a declarat și Cornel Noană, directorul Colegiului Național „Unirea”. 
   Åži la „Unirea” va mai fi nevoie de fonduri suplimentare, pentru realizarea gardului, asfaltarea curții interioare și a terenurilor de sport, amenajarea parcului. 
   Lucrările se desfășoară în cadrul proiectului „Reabilitare, modernizare și dotări – Colegiul Națio-nal Unirea – Focșani”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013. Obiectivul proiectului este „îmbunătățirea calității infrastructurii în educație prin reabilitare, modernizare și dotare a Colegiului Național Unirea din Municipiul Focșani, în scopul asigurării unui proces educațional la standarde europene”. Uniunea Europeană vine cu o contribuție de 85% din fondurile necesare finalizării lucrărilor. Valoarea totală a proiectului este de 6.213.344 lei, din care 4 milioane lei reprezintă contribuția europeană, 13%, adică peste 620.000 de lei, vin de la bugetul național și 2%, respectiv peste 95.000 de lei, din bugetul local al Primăriei Focșani. Durata de execuție a lucrărilor este de 15 luni. La Colegiul Național „Unirea” învață 800 de elevi.

13 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?