Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Pachete cu alimente sfinţite, la Spitalul Judeţean


   Spitalul Județean este în sărbătoare mâine, când va fi serbat patronul spiritual, al unități, „Sfântul Pantelimon”, cunoscut și sub denumirea de „doctorul fără de arginți”. Pentru că și biserica din curtea Spitalului Județean de Urgență îl are ocrotitor tot pe Sfântul Pantelimon, în această seară, începând cu ora 18.00, va fi citit acatistul Sfântului Pantelimon, iar mâine, începând cu ora 08.00, vor fi săvârșite Utrenia, Sfânta Liturghie și Parastasul. 
   Managerul Spitalului Județean, Constantin Mîndrilă, spune că au fost pregătite  500 de pachete cu alimente, care vor fi oferite pacienților din unitate. „Îi aștept sâmbătă pe toți medicii șefi de secții să participe la Parastasul oficiat în memoria cadrelor medicale care au muncit în acest spital și au trecut în neființă. Cele 500 de pachete pe care le vom oferi bolnavilor vor fi sfințite sâmbătă de un sobor de preoți. Eu voi participa atât la slujba de vineri seara, cât și la cea de sâmbătă”, spune Constantin Mîndrilă. 

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?