Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Cinci tineri au primit repartiţii la ANL


   Consiliul Local Focșani a votat, ieri, un proiect de hotărâre care privește aprobarea listei cu persoanele cărora li se repartizează locuințe ANL pentru tineri destinate închirierii. Cei cinci tineri care vor primi cheia unei locuințe în Cartierul ANL Brăilei sunt: Mihaela Crețu-Dinu – garsonieră pe Str. Democrației, Valerica Alina Petraru – garsonieră pe Str. Democrației, Valeriu Ovidiu Pintilie – garso-nieră pe Str. Democrației, Bogdan Petru Hărțescu – garsonieră pe Str. Democrației și Florinel Budeanu – apartament două camere pe Str. Democrației. 
   Aceste repartiții au fost posibile datorită faptului că în această lună au devenit libere cinci unități locative, ca urmare a cererilor de reziliere depuse de titularii contractelor de închiriere și a cererilor de renunțare la repartiții, din cartierul Brăilei. Aceste locuințe au fost repartizate următorilor solicitanți din lista de priorități aprobată pentru acest an. 
   Tot în cadrul ședinței Consiliului Local Focșani de ieri, a fost aprobat și un schimb de locuințe ANL, solicitat de titularii contractului de închiriere. Astfel, Angelica Hărăbor, care locuiește într-o garsonieră pe Str. Democrației, face schimb cu Nicușor Mușat, cu o garsonieră de pe Str. Ulmului. Ambele familii sunt compuse din câte trei persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?