La revenirea din vacanța judecătorească, în septembrie, când vor fi reluate procesele la Judecătoria Focșani și activitatea instanței va reveni la normal, justițiabilii se vor putea adresa judecătorului sau după caz, grefierului de serviciu, într-un spațiu nou, special amenajat, la parterul clădirii. Chiar în aceste zile se lucrează intens pentru ca biroul să fie gata, până în toamnă, când își va primi „clienții”. Până în prezent, grefierul de serviciu, cel care primea cererile de chemare în judecată, avea amenajat un ghișeu în interiorul biroului de registratură.
„La parterul Judecătoriei Focșani s-a amenajat un spațiu pentru judecătorul/grefierul de serviciu, astfel încât primirea cererilor formulate de justițiabili să nu mai afecteze întreaga activitate desfășurată de compartimentul registratură, birou în care se desfășura până în prezent activitatea judecătorului/grefierului de serviciu. Spațiul va fi destinat activității judecătorului / grefierului de serviciu pentru a asigura accesul justițiabililor sau petiționarilor pentru depunerea cererilor și actelor sau obținerea de informații. În anumite intervale orare, stabilite de conducerea instanței, în spațiul nou amenajat își va desfășura activitatea și persoana desemnată ce va efectua procedura de comunicare a citațiilor și înscrisurilor potrivit dispozițiilor din Noul Cod de procedură Civilă”, ne-a transmis judecătoarea Mariana Grădinescu, președinta Judecătoriei Focșani.
Spațiul în care grefierul de serviciu își desfășura activitatea până în prezent nu era unul adecvat. Dincolo de faptul că spațiul era unul foarte mic, în biroul compartimentului Registratură, pentru a găzdui și biroul grefierului de serviciu, și trecerea spre arhivele celor două instanțe se făcea foarte greu în unele cazuri din cauza justițiabililor care formau cozi în fața ghișeului. După decizia actualei conduceri de a muta toate completele de judecată dimineața, și această hotărâre este una care aduce beneficii atât angajaților instanței cât și justițiabililor. Spațiul care va fi amenajat până la sfârșitul vacanței judecătorești se află în partea stângă de la intrarea în imobil, lângă masa avocaților, pe peretele exterior al imobilului.