Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Femeie rănită uşor după ce a căzut pe podeaua autobuzului în care se afla


   O femeie de 59 de ani a fost rănită ușor, după ce a căzut pe podeaua autobuzului în care se afla. Incidentul s-a petrecut miercuri, în timp ce șoferul autobuzului de transport persoane, în care se afla și femeia, a frânat brusc pentru a evita un pieton care se angajase în traversarea drumului în fugă și prin loc nepermis.
    În momentul în care șoferul autobuzului de transport persoane a pus frână, femeia, care era în picioare, s-a dezechilibrat și a căzut. Din fericire, ea nu a suferit răni grave. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul, dar și cine se face vinovat. „La data de 03 iulie a.c., orele 10.40, pe strada Cuza-Vodă din municipiul Focșani, conducătorul auto M. Mihu Ion, de 49 ani, din Cîmpineanca, în timp ce conducea un autobuz, a frânat brusc pentru a evita un pieton angajat în traversarea străzii, în fugă, prin loc nepermis. În acel moment pasagera F. Ana, de 59 ani, din localitate, s-a dezechilibrat și a căzut pe podea, accidentându-se ușor. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, ne-au transmis polițiștii prin intermediul unui comunicat de presă.
    Un alt accident s-a produs miercuri după-amiază, pe DJ 204 E. Un bărbat de 81 de ani, din Roman, s-a răsturnat cu mașina din cauza vitezei. El a suferit răni destul de grave. Polițiștii spun că evenimentul rutier s-a produs la ora 16.50. „Conducătorul auto, F. Teodor, de 81 ani, din Roman, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condițiile de trafic, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în partea stângă a direcției de mers rănindu-se grav”, ne-au spus polițiștii.
    În aceeași zi, o fetiță de 10 ani, din Focșani, a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină. Din primele verificări a reieșit că în momentul impactului, copila traversa strada prin loc nepermis. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului pentru a efectua cercetarea au stabilit că la „orele 16.20, pe strada Magazia Gării, din Focșani, conducătorul auto M. Nicușor, de 38 ani, din Focșani, în timp ce conducea o autoutilitară, a acroșat-o și accidentat-o ușor pe M. Maria, de 10 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc nepermis”.
   Polițiștii au întocmit dosare penale de cercetare și vor face în continuare verificări pentru a stabili cu exactitate cum s-au produs cele trei accidente, dar și cine se face vinovat de producerea lor.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?