Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Zece agenţi de poliţie, repartizaţi la IPJ Vrancea


   Zece agenți de poliție, absolvenți ai unităților de învățământ postliceale ale MAI, promoția 2013, au fost repartizați la IPJ Vrancea. Aceștia vor începe munca peste o săptămână. Comisarul șef Vasile Marin, șeful Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Vrancea, ne-a precizat că tinerii polițiști vor fi repartizați la 10 posturi de poliție de pe raza județului, unde în prezent sunt câte 2 sau 3 lucrători.
    La IPJ Vrancea au făcut practică 27 de agenți, însă doar 10 dintre ei își vor desfășura activitatea la posturile de pe raza județului, ceilalți fiind repartizați în alte județe ale țării, în funcție de mediile pe care le-au obținut la examenul de absolvire.
   Tinerii agenți au primit gradele vinerea trecută și începând cu data de 8 iulie, toți cei 1.249 de agenți de poliție, poliție de frontieră, subofițeri de jandarmi și pompieri absolvenți își vor începe activitatea în structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia vor beneficia, săptămâna aceasta, de concediu de odihnă, urmând a se prezenta luni la unitățile în cadrul cărora au fost repartizați să-și desfășoare activitatea profesională.
    La jandarmi nu va ajunge niciun lucrător nou, deoarece toate funcțiile sunt ocupate. În ceea ce-i privește pe pompieri, la ISU Vrancea sunt două posturi libere care vor fi încadrate de lunea viitoare. „S-a primit ordinul prin care 2 absolvenți ai Åžcolii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă «Pavel Zăgănescu» au fost repartizați la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea, urmând a fi numiți în funcții în cadrul Secției de Pompieri Adjud”, ne-a precizat locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?