Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Elevii Şcolii „Nicolae Iorga” au navigat în sistemul solar


        Elevii Åžcolii Gimnaziale „Nicolae Iorga” din Focșani au marcat în avans Ziua Mondială a Soarelui prin intermediul unei acțiuni educative și interactive, intitulată „De la pământ la stele”. Elevii au avut parte de o călătorie virtuală pe bolta cerească prin intermediul mini-documentarelor NASA cu privire la „Ziua solară”, „Soarele și ciclul său de viață”, „Cât de mare este Soarele față de celelalte stele”, „Explozii solare”, „Ploaie de foc pe Soare” și „Misterul aurorelor polare”. 
 Prezentările PowerPoint realizate de elevele clasei a VII-a C au contribuit la entuziasmul generat de aflarea etapelor marcante în „Aventura cunoașterii cosmice” cu ajutorul lansatoarelor spațiale, al sateliților artificiali și ai sondelor spațiale. Ca un omagiu adus Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu, pentru interesul cu privire la lărgirea orizontului său științific pe teme de fizică și astronomie din perioada studiilor la Berlin, elevii clasei a II-a B au recitat „La steaua” și „Trebuiau să poarte un nume”, opere aparținând lui Marin Sorescu. 
 Soarelui i-au fost dedicate expoziția de fotografii „Verde de România” și expoziția de desene și colaje „Păsări cu aripi de oțel”. Membrii trupei de teatru școlar „Cireșarii mileniului III” și ai grupului vocal „Edelweiss” au fost răsplătiți cu diplome speciale pentru creativitate, talent artistic și vocal,  trăsături de personalitate dezvoltate pe toată durata proiectului educațional de parteneriat comunitar „Åžcoala – cetatea cunoașterii”, derulat în luna iunie și care a constat într-o multitudine de evenimente sociale, culturale, ecologice și astronomice. 
 La activitatea care s-a desfășurat la Centrul de Documentare și Informare al școlii au mai participat directoarea Åžcolii „Nicolae Iorga”, Ioana Sîrbu alături de profesoara Crăița Alexandrescu și bibliotecara Adriana Măciucă dar și profesoara Marlena Boldeanu, coordonator de proiect. „Dorim să mulțumim pe această cale instituțiilor din județ partenere în proiect care ne-au susținut, pentru ca acest proiect să fie dedicat patronului spiritual al școlii, Nicolae Iorga:  Inspectoratul Åžcolar Județean Vrancea, Grădinița cu Program Prelungit nr. 1, Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinți” Focșani, Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea și nu în ultimul rând, Asociației de Părinți”, au precizat reprezentanții Åžcolii „Nicolae Iorga” din Focșani. 
 Tot la aceeași unitate de învățământ a avut loc ieri diseminarea proiectului, în cadrul activității „Educația – o șansă pentru viitor”. Cu această ocazie toți cei implicați, partenerii, membrii grupului țintă și membrii echipei de proiect, au fost premiați cu diplome de onoare, de merit, speciale, de excelență, de fidelitate și de popularitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?