Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

UPU, Ambulanţa şi DSP sunt pregătite pentru caniculă


   Autoritățile sanitare au intrat în alertă din cauza temperaturilor caniculare înregistrate în ultimele zile. Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică și serviciilor de urgență prespitalicești activarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare, astfel încât riscurile medicale să poată fi reduse. 
   Astfel, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea și Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean trebuie să raporteze zilnic către Minister numărul persoanelor care au avut nevoie de ajutor medical din cauza caniculei, dar și decesele cauzate de temperaturile ridicate. „Zilnic vom raporta la Ministerul Sănătății numărul cazurilor de lipotimie și decesele cauzate de caniculă. În caz de nevoie, trebuie să suplimentăm numărul echipajelor medicale de intervenție”, ne-a precizat medicul Laurențiu Albiș, directorul medical al SAJ. 
   Åži spitalele trebuie să fie pregătite. Ele trebuie să-și asigure stocurile de medicamente de urgență, în special pentru patologiile care se agravează pe timp de caniculă, să asi-gure funcționarea generatoarelor electrice, dar și rezerve de apă. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vrancea trebuie să ia legătura cu reprezentanții primăriilor pentru activarea punctelor de prim ajutor. Reprezentanții DSP spun că acestea vor fi funcționale în momentul în care va fi emis cod galben de temperaturi ridicate. „Direcțiile de Sănătate Publică trebuie să colaboreze cu autoritățile locale pentru amenajarea punctelor de asistență a po-pulației în caz de nevoie. Pentru acest demers, în cadrul primăriilor, a farmaciilor, în dispensare, școli sau centre comerciale pot fi identificate, amenajate și marcate spații cu aer condiționat unde se poate distribui apă populației. Se vor verifica condițiile igienico -sanitare, de cazare și alimentație, din taberele școlare, precum și respectarea condițiilor igienico-sanitare din unitățile cu profil alimentar și verificarea controlului medical periodic al persoanelor angajate în aceste unități”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?