Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Seminar în cadrul proiectului Natura 2000


   Comisarul șef al Gărzii de Mediu Vrancea, Petrică Nițu, a participat, ieri, la un seminar organizat de Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în cadrul proiectului Natura 2000 – opțiunea verde pentru bunăstarea României. În cadrul seminarului, care a avut loc la Galați, au fost prezentate două studii de caz despre siturile Vama Veche – 2 Mai. 
   Potrivit unui comunicat de presă emis de Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă, la seminar a fost subliniat succesul proiectelor de implicare a copiilor în activități ecologice și turistice în siturile din regiune, fiind discutată apoi problema neparticipării populației locale la consultările publice realizate în cadrul procedurilor de evaluare a impactului de mediu. 
   În Vrancea, integrate în proiectul Natura 2000 sunt incluse arii protejate ca Cheile Tișiței, Izvorul Putnei, Muntele Goru, Pădurea Lepșa Zboina etc. Proiectul cu titlul InfoNatura 2000 – „Campanie națională de conștientizare privind importanța conservării Biodiversității prin Rețeaua Natura 2000 în România” este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Sectorial Mediu – Axa prioritară 4 „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecția Naturii”. Durata proiectului este de 36 de luni, urmând a se încheia pe 31 decembrie. 

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?