Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

O şoferiţă neatentă a intrat cu maşina într-o curte


   O șoferiță, care nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă, a ajuns cu mașina în curtea unui imobil. Accidentul s-a produs luni, în localitatea Gulianca, din județul Brăila, iar femeia de la volan este din Focșani. În urma accidentului, ea a suferit răni grave, după cum spun polițiștii brăileni, șoferița fiind internată în spital. 
   Oamenii legii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. „La data de 3 iunie a.c., orele 19.20, C. Maria, de 32 de ani, din municipiul Focșani, județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe DN 23, la intersecția cu strada Bisericii, din localitatea Gulianca, din cauza neatenției și a neadaptării vitezei într-o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul asupra mașinii, a părăsit partea carosabilă, pătrunzând în curtea unui imobil. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătoarei auto, care a fost transportată la spital unde a primit îngrijirile medicale necesare și a rămas internată. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală”, se arată   într-un comunicat de presă al IPJ Brăila. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?