Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Distracţie pentru copiii din centrele DGASPC


   Copiii din Modulele familiale Panciu și Păunești s-au înscris la concursurile sportive, precum și la cele de muzică, poezie și teatru organizate de Primăria Orașului Panciu. Pe 2 iunie, beneficiarii din ambele centre vor participa la serbarea câmpenească organizată la cabana „Gurău” de pa Valea Caregnei, unde se vor bucura de o masă festivă și activități recreative. „Reprezentanții televiziunii «Kanal D» și ai Fundației «Asociația – Umanitatea E Vita» vor oferi copiilor pachețele cu cadouri, dar și premii din partea Primăriei”, se precizează în comunicatul trimis redacției. 
   Copiii din Modulul familial Dumbrăveni vor participa, în prima parte a zilei, la activitățile organizate de Åžcoala Generală „Duiliu Zamfirescu” Dumbrăveni, ce constau într-un program artistic, jocuri distractive și concursuri. Opt copii vor fi prezenți la Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu”, în cadrul programului „Versurile copilăriei”. La masa festivă organizată în cadrul centrului vor fi invitați colegi și prieteni ai copiilor, părinți ai acestora, dar și cadre didactice. 
   La Modulele familiale Odobești, copiii vor fi implicați direct în organizarea mesei festive, participând la prepararea tortului. Împreună cu copii din comunitate, ei se vor întrece în ale desenului, la concursul cu tema „Copii și jucării”. Apoi vor merge în parcul din centrul orașului, unde vor fi implicați în jocuri în aer liber. „Beneficiarii cu vârsta peste 18 ani, însoțiți de educatori, vor merge la picnic în pădurea din apropierea orașului. Toți beneficiarii din cadrul Modulelor familiale Odobești vor viziona gratuit un film la Casa de Cultură Odobești”, se precizează în comunicat. 
   Copiii din Modulele familiale Mărășești vor avea de asemenea o masă festivă, vor participa la activități în aer liber, jocuri și concursuri cu premii. Zece dintre ei s-au înscris la „Crosul verii”, organizat de Primăria Orașului Mărășești. Grupul „Fannz Band”, format din beneficiarii din cadrul Modulelor Familiale Mărășești va susține un moment de dans, în cadrul spectacolului organizat de primărie. 
   Micuții din Centrul rezidențial pentru copii cu dizabilități Focșani vor fi vizitați de persoane din comunitate care le vor aduce jucării și dulciuri și care vor încerca să îi implice în activități ludice. De asemenea, personalul va pregăti un meniu special pentru masa de prânz. „Beneficiarii Modulelor familiale copii cu dizabilități Focșani vor prezenta un mic program de cântece, poezii, muzică, se vor distra și vor juca diferite joculețe împreună cu prietenii lor. Beneficiarii din cadrul Centrului de Asistență și Sprijin Focșani vor petrece ziua de 1 Iunie la Piatra Neamț, într-o excursie ce include vizitarea mai multor orașe din Moldova”, se detaliază în comunicat. În cadrul acestei excursii, copiii vor vizita Rezervația naturală de zimbri și faună carpatină, Mănăstirea Neamț, Mănăstirea Agapia și Casa memorială „Ion Creangă” din Humulești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?