Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

GALERIE FOTO: Parteneriat între Obşte şi Consiliul Local Vrâncioaia pentru construcţia unei săli de festivităţi


   Peste o sută de săteni din Vrâncioaia au participat, ieri după amiază, la inaugurarea unei săli de festivități în satul Muncei. Clădirea cu un etaj a fost construită de Consiliul Local Vrâncioaia, în parteneriat cu Obștea „Chiliile Zboinei Spinești”, a satelor Spinești și Muncei. Valoarea construcției este de peste 622 mii lei, din care peste 100 mii lei este contribuția Consiliului Local Vrâncioaia. Sala are în componență, pe lângă salonul de nunți și botezuri, un spațiu pentru bibliotecă și pentru sediul Obștii. 
   Panglica inaugurală a fost tăiată de primarul Ionică Danțiș, vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Cel Mare și președintele Obștii, Fănel Lepădatu. După momentul festiv a urmat o masă oferită tot de Obște, precum și un moment artistic cu Ansamblul Folcloric „Å¢ara Vrancei”. La manifestare au fost prezenți mai mulți primari din zona de munte, printre care Vasile Bratosin, de la Păulești, Ion Gogoriță, de la Nistorești. Primarul Ionică Danțiș a amintit de colaborarea foarte bună pe care administrația locală o are cu Obștea din Spinești, cea care a susținut financiar construcția obiectivului. Edilul a mulțumit președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan, care a susținut proiectele comunei Vrâncioaia. Sprijinul acordat de administrația județeană s-a văzut în primul rând prin construcția drumului asfaltat care începe de la Grumaz și ajunge până la Muncei. „Tot ceea ce facem la nivelul comunei Vrîncioaia este pentru locuitorii de aici. În fiecare zi iau pulsul sătenilor, sunt în mijlocul lor și nu fac altceva decât să le rezolv problemele cu care se confruntă. Mă bucur când putem să facem edificii de interes pentru localitatea noastră. Îi mulțumesc președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan pentru sprijinul acordat, pentru susținerea proiectelor pe care le avem pentru oamenii din Vrâncioaia”, a afirmat primarul Ionică Danțiș.
   Primarul i-a anunțat pe oameni să nu uite că trebuie să depună declarațiile fiscale pentru veniturile din agricultură. Aceste declarații trebuie depuse de cei care cresc cel puțin trei vaci, 51 de oi, șapte porci sau 75 familii de albine. Cei care au mai puține animale decât cele menționate mai sus nu trebuie să plătească impozit și, în consecință, nu depun nici declarații la Finanțe. Termenul pentru depunerea declarațiilor este 27 mai însă un act normativ care va fi promulgat în această săptămână amână această obligație până la 25 iunie.

Obștea a finanțat construcția clădirii
   Cea mai mare parte a fondurilor pentru sala de festivități de la Muncei a fost asigurată de Obștea „Chiliile Zboinei Spinești”, a satelor Spinești și Muncei, investiția realizat fiind un exemplu al implicării obștilor în viața unei comunități locale. Asemenea investiții ar trebui realizate și în alte localități din Munții Vrancei, unde obștile administrează suprafețe mult mai mari de pădure decât are Obștea de la Spinești. Însă importantă este voința membrilor Consiliului de Administrație, după cum a spus președintele Obștii, Fănel Lepădatu. Acesta a mulțumit primăriei din Vrâncioaia, Consiliului Local al comunei, tuturor consilierilor „pentru că au avut încredere în consiliul de administrație al Obștii Chiliile Zboinei Spinești la realizarea acestei lucrări”. „Mulțumesc tuturor consiliilor de la Obște care au fost după anul 2000 pentru că dacă apăreau rupturi, banii ar fi putut să apuce alte căi”, a afirmat președintele Obștii, Fănel Lepădatu. Acesta nu a uitat de Asociația Obștilor Vrâncene, cea care i-a ajutat în prestarea serviciilor silvice și valorificarea lemnului exploatat. 
Consiliul Județean susține proiectele din Vrâncioaia
   Mesajul administrației județene a fost transmis de vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Cel Mare. Acesta le-a transmis oamenilor salutul președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan. „Suntem alături de dumneavoastră. Vă felicit pentru tot ceea ce ați făcut aici, este meritul obștii, al tuturor. Dacă în fiecare localitate s-ar face așa ceva, prin contribuția oamenilor, a dumneavoastră ar însemna ridicarea gradului de cultură, de civilizație a comunităților. Îi felicit pe cei care s-au străduit și au reușit să realizeze această construcție pentru dumneavoastră, pentru activitățile culturale care se vor desfășura aici, pentru activitățile sociale. Aici nu se vor desfășura numai activități culturale, vor fi și nunți, pomeni și activități ale Obștii, tot ce considerați dumneavoastră că puteți face aici”, a afirmat vicepreședintele Ionel Cel Mare. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?