Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Maşina unui poliţist, tamponată de un taximetru


   Mașina unui polițist de la Serviciul Rutier a fost tamponată ieri după-amiază, de un taximetrist. Evenimentul s-a produs pe Bulevardul Brăilei din Focșani. 
   După cum ne-au spus colegii polițistului implicat în eveniment, vina nu îi aparține omului legii, ci taximetristului, care nu a fost suficient de atent. El a intrat cu mașina în partea din spate a autoturismului condus de polițist. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, iar cei doi șoferi s-au înțeles pe cale amiabilă. Colegii polițistului ne-au spus că acesta era în afara orelor de serviciu la momentul producerii incidentului. Cel mai probabil, atunci ieșise din tură, el fiind văzut la locul accidentului în ținuta de serviciu. 
   Unii, mai cârcotași, au spus că taximetristul i-ar fi șifonat mașina omului legii cu intenție, relațiile dintre polițiștii de la Rutier și taximetriști fiind de cele mai multe ori ca între pisică și șoarece. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?