Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Drumurile din Dumbrăveni au intrat la reparat


   Mai multe drumuri și străzi comunale din comuna Dumbrăveni au intrat în reparații. Demersurile au fost făcute de primăria din localitate pentru a asigura condiții normale de circulație pentru locuitori. Conform spuselor primarului Valentin Tîlvăr, reparațiile au fost făcute pe drumurile din zona școlii și grădiniței din Dumbrăveni. Au fost astupate gropile cu piatră după care șoseaua a fost îndreptată cu un autogreder și apoi a fost tasat balastul cu un cilindru compactor. „Am astupat în primă fază toate gropile după care am băgat un autogreder și apoi un cilindru care a bătut tot pietrișul. Pe aceste drumuri circulația era destul de dificilă deoarece se formaseră denivelări și găuri foarte mari. Drumul s-a stricat și de la iarna trecută, de la precipitații, dar și din cauza faptului că pe aceste sectoare de drumuri și străzi nu s-a mai intervenit de foarte mult timp”, a spus Valentin Tîlvăr, primarul din Dumbrăveni. Aceleași lucrări la drumuri vor fi făcute în cursul zilei de astăzi și în satul Cândești, respectiv zona Curături.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?