Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Seminarii pentru informarea ţăranilor


   Consultanții Camerei Agricole Vrancea au participat la mai multe întâlniri și seminarii de informare a țăranilor vrânceni pe parcursul lunii mai. Ieri, la Negrilești, conducerea Camerei Agricole a participat la campania de informare „PNDR vine în satul tău”, un proiect finanțat prin măsura de Asistență Tehnică a Programului Național de Dezvoltare Rurală. Proiectul presupune derularea unei campanii de informare a beneficiarilor, precum și a potențialilor beneficiari privind derularea proiectelor finanțate prin fondurile europene acordate prin FEADR.
   Totodată, la Jariștea și Păunești au avut loc simpozioane pe teme din  viticultură. Printre subiectele prezentate fermierilor au fost tratamentele utilizate pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la vița de vie, dar și perspectivele viticulturii românești în condițiile actuale. La aceste acțiuni au participat inginerul Manole Toader, președintele Federatiei Viticultorilor din Vrancea, și Loredana Odobescu, reprezentanta unei firme de profil agricol. Nu în ultimul rând, au fost prezenți beneficiari și posibili beneficiari ai proiectelor finanțate prin fondurile europene, membri în cooperativele agricole și asociațiile de producători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?