Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Progresul Focşani a încheiat campionatul pe poziţia a cincea în Liga I


   Progresul Focșani a terminat evoluțiile din ediția de campionat 2012-2013. Joi seara, la București, în a treia partidă a play-off-ului cu Smart Ionescu, focșănenii au fost întrecuți cu 7-4 (4-0) și au rămas în afara semifinalelor. Progresul ar fi meritat să acceadă în penultimul act al campionatului pentru multele reușite din tur și retur, dar și pentru că s-a închegat, practic, din toamnă până acum, ca o echipă cu mai mulți jucători veniți la futsal de la fotbalul de câmp. 
   Dacă ar fi avut mai multă concentrare și încredere în ceea ce pot, focșănenii ar fi tranșat în favoarea lor, în Sala Polivalentă, duelul cu bucureștenii, după superba victorie din deplasare, din primul joc. Era evident că, dacă nu au făcut-o, Smart Ionescu își va lua toate măsurile de precauție pentru a câștiga în runda a treia. Joi seara, pe gazde i-au ajutat arbitrii (n.r. Capțan din Galați și Deca din Brăila) să se distanțeze la 4-0 până la pauză. 
   Progresul a avut o revenire spectaculoasă la începutul reprizei a doua, a ajuns la 4-3, scor la care jucătorii săi au trimis mingea în bară în situație de trei contra portarului advers. S-a făcut 5-3, apoi 5-4 și, pe fondul ratărilor oaspeților, 7-4. Golurile echipei de pe Milcov au fost marcate de Florin Stanciu -2, Emilian Chivu și Liviu Dumitriu. Progresul a evoluat cu: Borș, Chivu, Stanciu, Ilaș, Ungureanu, S.Popa, Alexandrescu, S. Sava, Dumitriu.  
   Jocul rezultatelor din celelalte partide ale play-off-ului plasează Progresul Focșani pe poziția a cincea în ie¬ rarhia formațiilor de futsal din România ceea ce, în condițiile în care a funcționat echipa în ediția de campionat ce se încheie, reprezintă o bună performanță. Toți cei care au obținut-o – jucători, conducere tehnică și administrativă- merită aprecieri și susținere pentru viitor. Ei merită, Focșaniul merită să aibă echipă de primă ligă la futsal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?