Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Focşănean fără venituri, dar cu Mercedes la scară


   Consiliul Local Focșani a aprobat înainte de Paște cererile de înlesnire la plată a obligațiilor datorate bugetului local, depuse la Primărie de cinci focșăneni cu venituri reduse și situații sociale cu probleme. Unul dintre ei este Elvis Dobrescu, de pe Strada Revoluției nr. 16, care urmează să plătească eșalonat, pe o perioadă de un an, chiria pentru locuință, amenzile și impozitul pe autoturism, în valoare totală de 4.026 de lei și îi vor fi reduse cu 75% majorările de întârziere, cumulate la 2.237 lei. Elvis Dobrescu are 43 de ani și locuiește împreună cu soția și fiul de 15 ani într-o locuință socială închiriată de la Primăria Focșani. Deși declară că nu realizează venituri, focșăneanul figurează cu un autoturism marca Mercedes, dobândit în anul 2010. Potrivit notei de constatare făcută publică de Primărie, omul are de achitat și cheltuieli de întreținere către CUP și ENET, în valoare totală de 17.166 lei. 
   Pentru Åžtefan Negoiță, domiciliat pe Strada Gării nr. 10, consilierii locali au fost de acord cu eșalonarea la plată a concesiunii terenului, impozitului pe teren și pe clădire, în valoare totală de 2.269 lei, pe o perioadă de 2 ani. De asemenea, vor fi reduse cu 75% majorările aferente acestei concesiuni și a impozitelor datorate, în sumă de 1.450 lei. Focșăneanul are 64 de ani și a declarat că nu realizează venituri.
   Pentru Reta Costache, de pe Strada Cotești nr. 101, a fost aprobată eșalonarea la plată a impozitului pe mijloace de transport, de 18.271 lei, pentru 36 de luni și reducerea cu 75% a majorărilor de întârziere aferente impozitului pe clădiri, cu condiția achitării în termen a debitelor pentru mijloacele de transport. Potrivit anchetei sociale realizată de Primăria Focșani, Reta Costache are 43 de ani, este divorțată și le are în îngrijire pe cele două fiice minore, în vârstă de 10 ani și 16 ani. Femeia a deținut un autoturism marca Saab, care a fost furat în Italia anul trecut. 
   Anișoara Cantaragiu, de pe Bulevardul Independenței nr. 6, va beneficia de eșalonarea la plată a impozitului pe clădiri, în cuantum de 280 de lei, pe o perioadă de 6 luni și reducerea cu 75% a majorărilor aferente, în sumă totală de 138 lei. Focșăneanca are 56 de ani, locuiește singură într-un apartament de două camere și are o pensie de 572 de lei. 
   Åži Lazăr Croitoru, de pe Strada Predeal nr. 1, a obținut eșalonarea la plată a chiriei pentru locuință și a concesiunii terenului, în cuantum de 302 lei, pentru șase luni și scutirea de la plata majorărilor. Focșăneanul, în vârstă de 55 de ani, locuiește împreună cu soția și cu o nepoată, în vârstă de 4 ani, într-o locuință închiriată de la Primăria Focșani și are un venit lunar de 33 de lei, provenit din ajutor social. 
   Toate aceste înlesniri de plată au fost acordate potrivit unor criterii și a unui punctaj, respectiv: dacă solicitantul a mai beneficiat anterior de înlesniri, dacă a efectuat vreo plată în ultimul an, venitul pe membru de familie, dacă în ultimul an a avut cheltuieli excepționale, vechimea datoriilor, ocupația și ce bunuri are în proprietate.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?