Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Poveste de dragoste cu sfârșit dramatic la Vidra


   O tânără de 18 ani, care locuiește la bunicii săi în comuna Vidra, a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Focșani, ieri după-amiază, după ce a fost înjunghiată de  fostul prieten, un tânăr de 22 de ani, dintr-o comună dâmbovițeană. Bărbatul a recurs la acest gest după ce fata a avut o discuție telefonică cu actualul prieten. El a fost reținut aseară și este cercetat pentru tentativă de omor. 
   Mihaela Luciana Zdrahus, de 18 ani, care locuiește la bunicii săi, în comuna Vidra, a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență din  Focșani, ieri după-amiază, după ce a fost înjunghiată în spate de fostul său prieten. Atacatorul are 22 de ani și este dintr-o comună dâmbovițeană. După ce a ajuns la spital, medicii au băgat-o pe fată direct în sala de operații. Ei au diagnosticat-o cu „plagă penetrantă interscapular paravertebral drept cu hemopneumotorax”. La 112 a sunat chiar bărbatul care a înjunghiat-o și tot el i-a acordat primul ajutor până la sosirea echipajului medical. 
   Incidentul s-a petrecut într-o poiană din apropierea comunei Vidra, unde fata a mers să se întâlnească cu tânărul, căruia i-a dus și ceva de mâncare. Din verificările efectuate de anchetatori a reieșit că Ion Mihăiță Nicolescu ar fi venit la Vidra pentru a discuta cu fata despre relația lor și despre o eventuală împăcare. La un moment dat, în timp ce erau la iarbă verde, pe fată ar fi sunat-o actualul prieten, care este militar. Discuția dintre fată și actualul său prieten s-ar fi încheiat frumos, cei doi spunându-și cuvinte dulci. În acel moment, Mihăiță, gelos fiind, s-a enervat peste măsură, a scos cuțitul și i l-a înfipt fetei în spate. Surse din rândul anchetatorilor ne-au spus că fostul și actualul iubit al tinerei ar fi vorbit la telefon în trecut, certându-se, fiecare dintre ei cerându-i celuilalt să-i lase prietena în pace. 
   După comiterea faptei, el a realizat ce a făcut și a sunat la 112. Până la sosirea cadrelor medicale, bărbatul i-ar fi acordat fostei sale prietene primul ajutor. Aseară, fata ieșise din operație și, potrivit unor surse, starea sa de sănătate era bună. Evident că va avea nevoie de o perioadă destul de lungă pentru a se reface complet. 
Cercetat pentru tentativă de omor
   După ce tânăra a fost adusă la spital, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vrancea și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au mers la Vidra, în locul în care s-a produs incidentul pentru a face cercetări. Ion Mihăiță Nicolescu și-a recunoscut fapta și le-a povestit anchetatorilor tot ceea ce s-a întâmplat între el și tânără, cu care a avut o relație de lungă durată. El a susținut că purta cuțitul asupra sa pentru că ar fi fost amenințat de persoane din Vidra.  
   După cercetarea la fața locului, tânărul a fost adus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar după ce a fost audiat nu a mai plecat acasă, ci în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, deoarece pe numele său a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. „Principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca mâine (astăzi-n.r.) să se facă propunere legală”, a explicat procurorul de caz Paul Mihăilă, șeful Secției de Urmărire Penală. 
   Fapta sa a fost încadrată la tentativă de omor, anchetatorii considerând că viața tinerei a fost pusă în pericol. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?