Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

GALERIE FOTO: Potpourri și a opta săptămână în Sicilia


   În cea de a opta săptămână petrecută ca asistent Grundvig în Messina, Sicilia, Anamaria Cătănoiu, președintele Asociației Potpourri Focșani, a derulat două activități importante: întâlnirea preparatorie cu elevii și profesorii de la Liceul Nautic pentru laboratorul de Cetățenie activă și voluntariat, iar a doua, adunarea organizațiilor pentru discutarea bugetului pe anii trecuți și previzionarea pe anul în curs. Iată ce transmite Anamaria:
 Întâlnirea cu elevii și profesorii de la Liceul Nautic este o întâlnire premergătoare etapei finale din proiectul regional Cetățenie activă și voluntariat, care va avea loc la Terassini, în provincia Palermo, pe 10-11 mai. Timp de 3 ore am lucrat cu aproape 50 de liceeni, din care 10 vor fi prezenți la Terassini. După cuvântul introductiv al președintelui CESV, profesorilor și reprezentanților Provinciei (echivalentul nostru al Consiliului Județean) care au vorbit despre importanța actului voluntar și implicării civice, al siguranței stradale și abuzul de alcool (două teme care vor fi abordate la întâlnirea finală în Terassini), a urmat partea practică în care Mari Angela și cu mine am încercat să-i implicăm în diverse tipuri de jocuri de socializare și educative de tipul ice-breaking, trusting games, team work. De asemenea, am privit și câteva filmulețe cu mesaj civic, care îndemnau la implicare și acțiune ecologică. Scopul era să-i familiarizăm cu acești termeni care fac și obiectul și misiunea CESV: voluntariat, cetățenie activă, implicare, conștientizare, și sperăm că am reușit puțin să spargem gheața pentru că s-au și amuzat și s-au și implicat în activități. 
 Cât despre cea de-a doua adunare importantă la care iau parte, cea despre discutarea și analizarea proiectelor și bugetului pe anul trecut și pe anul în curs și cel viitor, vă pot spune că aici organizațiile membre CESV, despre care vă spuneam că sunt vreo 200 la număr, se implică direct și discută împreună minusurile și plusurile. Nu există doar o comisie care se întrunește, ci toate odată au liber la cuvânt. Așa da, dreptul la liberă exprimare! Oricum, munca noastră administrativă înainte și în timpul adunării a fost consistentă, dar nu haotică și nu stresantă. Au foarte bine puse la punct programele informatice care conțin bazele de date ale organizațiilor, corespondența clasică și electronică, organizarea activității propriu-zise, deci totul decurge logic și normal. Toată sâmbăta dimineața au fost discuții, apoi binecunoscutul prânz stil bufet suedez oferit tot de o asociație, numită RAPA NUI. 
 Cât despre săptămâna viitoare, pentru mine va fi o săptămână de vacanță, pentru că sunt și sărbătorile noastre Pascale. Asta nu înseamnă că nu am ce povesti, pentru că voi avea timp să călătoresc nițel prin Sicilia și cred că ar fi interesant să vedeți imagini și impresii de călătorie, peisaje superbe, atât cât să vă incite interesul să vă gândiți la o vacanță pe aceste meleaguri de vis…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?