Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Pompierii au stins trei incendii, la sfârşitul săptămânii trecute


   Pompierii vrânceni au intervenit, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru a stinge trei incendii. Două dintre acestea au fost înregistrate în gospodăriile cetățenilor, iar în cel de-al treilea caz flăcările au cuprins vegetație uscată.
   Prima intervenție a fost sâmbătă, la ora 13.50, în cartierul Satu Nou din Panciu. Un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Panciu a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ce se manifesta la vegetație uscată, pe teritoriul cartierului Satu Nou. În urma acestuia, au ars aproximativ 0,8 hectare vegetație uscată și lăstăriș, flăcările fiind stinse înainte ca acestea să producă pagube materiale. În aceeași zi, la ora 16.00, pompierii focșăneni s-au deplasat în comuna Vulturu, pentru a stinge un incendiu anunțat la proprietatea Maricicăi S.. Flăcările au mistuit acoperișul unui depozit de furaje, construit din lemn cu învelitoare din plăci de azbociment, pe o suprafață de 20 metri mătrați, 50 baloți lucernă și 4 metri steri lemn de foc. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui foc deschis în spații deschise.
   Duminică dimineață, la ora 05.30, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Odobești, cu o autospecială de stins incendii, au intervenit în Odobești, la gospodăria lui Constantin I., pentru limitarea pagubelor în urma izbucnirii unui incendiu. Cel mai probabil din cauza unui foc deschis în spații închise, a ars acoperișul locuinței, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de 150 metri pătrați.
   De asemenea, la sfârșitul săptămânii trecute, paramedici au intervenit pentru a soluționa 18 situații medicale de urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?