Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

A furat vaca din grajd


   Un bărbat din comuna Boghești a avut, vinerea trecută, un șoc, atunci când a mers în grajd, să hrănească animalele. Gheorghe C. a constatat că lipsea una dintre vaci. Omul a sunat la 112 și le-a spus polițiștilor că „în cursul nopții, persoane necunoscute i-au sustras din grajd o bovină de aproximativ 2 ani”
   În urma sesizării primite, polițiștii au început verificările și la scurtă vreme au găsit animalul, dar și pe cel care l-a furat. Potrivit oamenilor legii „bovina sustrasă a fost găsită la domiciliul lui Z. Vasile, de 42 de ani, din comuna Ghidigeni, județul Galați. Prejudiciul cauzat a fost recuperat și predat persoanei vătămate, cercetările fiind continuate cu suspectul în stare de libertate în vederea documentării întregii activități infracționale”
   Polițiștii îi sfătuiesc pe proprietarii de animale ca „în timpul nopții, asigurați cu sisteme de închidere (lacăte, zăvoare, etc.) ușile grajdurilor sau anexelor gospodărești unde țineți animalele și păsările. Pe cât posibil, în timpul nopții, asigurați iluminatul zonelor unde sunt acestea, dar nu uitați, unul sau doi câini de pază vă pot scuti de multe neplăceri. Animalele lăsate nesupravegheate pe pășuni, izlazuri sau pe marginea drumului constituie o pradă ușoară pentru hoți, nu le creați această posibilitate. Duceți animalele la pășunat împreună cu ceilalți săteni și asigurați prin rotație paza acestora, iar dacă aveți posibilitatea, angajați o persoană cunoscută și serioasă pentru a face acest lucru. Nu amplasați grajdurile sau adăposturile de animale la distanță mare de locuințe sau în locuri izolate, fără să asigurați paza acestora. Dacă v-ați hotărât să vindeți un animal, nu-l dați pe promisiuni, încasați banii în momentul vânzării”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?