Reporter: Unde v-ați născut și unde ați făcut studiile?
Medicul Mădălina Ilie: M-am născut și am copilărit în Focșani. Studiile le-am făcut la Liceul Cuza și am terminat în 1996, apoi am dat la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, unde am absolvit în 2002, iar în 2003 am intrat în Rezidențiat.
Rep.: De ce ați ales Medicina și de ce v-ați dus tocmai la Târgu Mureș?
M.I. : Modelul în viață a fost mătușa mea, care e medic ginecolog tot aici în oraș, dar decizia mi-a fost susținută și de părinți, care m-au încurajat. La vremea respectivă, mi-a plăcut ideea de a merge în Ardeal și nu am regretat niciodată. Foarte mult mi-a plăcut acolo, oamenii, locurile, a fost o perioadă foarte frumoasă.
Rep.: Ce amintiri frumoase aveți din perioada studenției?
M.I. : Foarte multe! Viața de student e una dintre cele mai frumoase perioade din viață și așa a fost și în cazul meu. Mi-am cunoscut actualul soț, și el tot medic. Am activat în Liga Studenților, în care am avut activități organizatorice. Am organizat un festival studențesc care se ține și acum. Acest festival a fost inițiat de soțul meu. Marea noastră satisfacție în legătură cu acest festival este că se organizează. A ajuns la ediția X, fiind preluat de generațiile care au venit. Este Festivalul „MedicFun”. A fost organizată și o ediție națională, unde au venit mai multe grupe de studenți din alte centre universitare. Åži orașul și oamenii mi-au plăcut acolo, și din punct de vedere al calității actului didactic, facultatea este cu renume.
Rep.: De ce ați ales să faceți Rezidențiatul în Psihiatrie?
M.I. : Când am dat eu Rezidențiatul se dădea la nivel național pe specialități medicale și chirurgicale. Psihiatria nu a fost opțiunea mea din start. Când m-am înscris la acest examen, opțiunea era Ginecologia, dar fiind o ramură chirurgicală am exclus-o, și am pornit în ideea de a alege o specialitate mai pragmatică, mai strictă, mai bazată pe paraclinic, pe protocoale. Mă gândeam la Endocrinologie, la Gastroenterologie, dar soarta a decis să fie Psihiatria. Mi s-a părut că e cea mai bună opțiune la acel moment și din primul an mi-a plăcut. Am fost și încurajată, am avut un profesor de Psihiatrie la Târgu Mureș, Aurel Nireșteanu, o somitate în Psihiatria românească. Acest profesor a fost cel care m-a susținut, cel care mi-a întărit ideea că am vocație și că e bine să continui. Așa că am ales acest drum și nu îmi pare rău. Psihiatria este o specialitate mai nuanțată, foarte dificilă, dar îți pune la încercare creativitatea și gândirea.
Rep.: Åži unde ați făcut Rezidențiatul?
M.I. : L-am început la Târgu Mureș, primii trei ani, apoi, după căsătorie în 2006, soțul fiind repartizat la Focșani, m-am mutat și eu la București, fiind mai aproape. Am mai făcut doi ani în București, la Spitalul „Alexandru Obreja”. Eu zic că mi-a prins bine, pentru că în pregătirea mea ca medic rezident am văzut psihiatria clasică, la Târgu Mureș, iar la București e un pic mai pragmatică, după manualele americane, iar eu am reușit să îmi formez un stil propriu.
M.I. La Focșani cum ați ajuns?
Rep.: În Focșani am ajuns că sunt focșăneancă, că m-a tras pământul. Soțul era aici, el nefiind focșănean. Plus, că era nevoie de medici psihiatri atunci. Este o decizie pe care nu o regret. Cel mai bine e acasă. Åži sunt aici din 2009.
Rep.: Ce calități trebuie să aibă un medic psihiatru?
M.I. Un medic psihiatru trebuie să fie, în primul rând, empatic, înțelegător, răbdător, alături de pacient. Acestea ar fi calitățile de bază.
Rep.: Cum e să lucrați cu persoanele cu afecțiuni psihice?
M.I.: Psihiatria modernă a evoluat foarte rapid în ultimii ani. Înainte, pacienții psihici erau izolați, acum se merge foarte mult pe ideea de psihiatrie comunitară, de tratamente în sânul familiei. Să lucrezi cu astfel de pacienți…te obișnuiești. Pentru mine e o normalitate. La început ai o re-ticență, dar te obișnuiești. Nu trebuie să insiști, să întinzi coarda prea mult. La început intervii medicamentos, îl li-niștești, iar el devine cooperant. Dacă altora li s-ar părea o anomalie să lucreze sau să stea printre acești oameni, pentru mine e o normalitate.
Rep.: Există vreun caz deosebit, care v-a rămas în memorie?
M.I.: Foarte multe cazuri interesante. Fiecare caz are ceva aparte. Patologia foarte frecventă aici în județ este legată de consumul excesiv de alcool. E zonă viticolă și era de așteptat. M-a uimit puțin că aici vezi cazuri cu o simptomatologie pronunțată, ca la carte, cazuri pe care la București sau la Mureș nu le vedeai. Aici vine pacientul din mediul rural, care nu s-a tratat niciodată, iar dialogul cu pacientul, obținerea unei anamneze e mai dificilă, pentru că e un nivel mai slab de pregătire. Dar m-am adaptat și cu asta.
Rep.: Ați avut situații în care pacienții au devenit agresivi cu dumneavoastră?
M.I.: Cu mine nu s-a întâmplat. În general, asta ține și de capacitatea ta de a previziona progresia acțiunilor. Când e un pacient agresiv în camera de gardă, iei niște măsuri, îl tranchilizezi fie verbal fie medicamentos, ca să nu fii pus în pericol.
Rep.: Se spune că în meseria pe care o practicați dumneavoastră, trebuie să fii puțin nebun ca să fii bun. Ce părere aveți?
M.I.: Ä‚sta e un mit. Eu cred că ține de fiecare persoană în parte. Poate persoanele înclinate către un anumit stil de viață, poate…dar depinde de persoană și de medic. Bine, intrând în contact cu persoanele care spun fel de fel de grozăvii, fel de fel de idei, poate că la un moment dat ajungi nu să fii nebun, dar să nu ți se mai pară nimic grozav. Privești mult mai detașat, mult mai cu calm. Contează foarte mult structura ta ca persoană.
Rep.: Reușiți să vă detașați de problemele de la serviciu când ajungeți acasă?
M.I.: Rareori. Câteodată îmi impun să se întâmple așa. Dar, tot mă gândesc la pacienți, sun în secție să văd care mai e starea lor, dacă li s-au efectuat anumite proceduri. Cu cei de la cabinet e mai ușor. Ca medic de secție, nu ai cum să te detașezi cu totul.
Rep.: Despre viața personală ce ne puteți spune?
M.I.: Am un soț care este medic militar, deocamdată nu avem copii, dar ne dorim. Copilul ar fi cel mai important plan de viitor.
Rep.: Ce alte planuri de viitor aveți?
M.I.: Planuri de viitor…Copiii. Ei sunt singurul și cel mai important plan de viitor. În rest, viață liniștită, sănătate.
Rep.: Pasiuni, hobby-uri aveți? Mai aveți timp de ele?
M.I.: Puțin timp liber. Îmi place muzica, mă relaxează foarte mult. Îmi place să citesc, dar întotdeauna e loc de citit în specialitatea mea, pentru că trebuie să fii la curent cu tot ce e nou. De material beletristic nu prea mai am timp. Îmi plac și călătoriile, dar cu mari sacrificii din cauza timpului limitat.
Rep.: Trăim într-o lume guvernată de griji, stres, neajunsuri. Ce le recomandați oamenilor să facă, pentru a reuși să se detașeze, să găsească o cale de relaxare?
M.I. Părerea mea este că oricâte probleme am avea trebuie să vedem partea plină a paharului. Atunci când avem perioade dificile, trebuie să ne gândim la ce avem noi și e bine că avem, trebuie să apreciem ceea ce avem. De când sunt aici am intrat în contact cu foarte multe cazuri sociale, care nu au nici măcar o casă, o familie și atunci tuturor le spun să aprecieze lucrurile pe care le au, pentru că alții nu au nici atât. Nu trebuie să vezi numai ce nu ai, ci și ceea ce ai!
