Astăzi vi-l prezentăm pe medicul Florentin Benguș, specialist în Medicină Internă și Gastroenterologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Focșani. Este medic de peste 30 de ani. Spune că cea mai mare mândrie a sa este familia, compusă din șase medici. Despre soția sa, medicul cardiolog Cristina Benguș, spune că este cea mai frumoasă amintire din perioada facultății.
Reporter: Unde v-ați născut și unde ați copilărit?
Medicul Florentin Benguș: M-am născut la Râmnicu Sărat, în 1945. Nu am nicio amintire de acolo, pentru că am plecat. Până la 14 ani am stat la Urechești. Părinții mei erau de acolo și imediat după război s-au mutat la Râmnic, au avut un restaurant, s-a închis și apoi au venit la Urechești. Deci aproape 11 ani am stat la Urechești, după care ne-am mutat cu familia la Focșani.
Rep.: Ce v-a adus la Focșani?
F.B.: Liceul. Am terminat la Cuza, care era liceu de fete, iar în anul în care am intrat eu, au devenit mixte toate clasele. Era mare întrecere cu liceul Unirea, care era liceu de băieți.
Rep.: După ce ați terminat liceul ce a urmat?
F.B.: Primul an am dat la București, dar am picat, și în anul următor m-am dus la Cluj, unde am făcut facultatea de Medicină.
Rep.: De ce ați ales Medicina? Ce v-a determinat?
F. B.: Nu am avut pe nimeni în familie, dar de mic mi-am dorit să fac Medicina. Nu m-a convins nimeni, eu am vrut să mă fac doctor. Motiv pentru care am picat, și am dat din nou. A fost visul meu de mic copil. A fost foarte greu, era o concurență serioasă pe vremea aceea. Erau 6 -7 pe loc, dar foarte buni.
Rep.: Aveți amintiri frumoase din perioada facultății?
F.B.: M-am ales cu o soție. Ea este cea mai frumoasă amintire. Ea este din Cluj.
Rep.: Ce profesori v-au fost mentori în perioada facultății?
F.B.: Foarte mulți. Primul a fost profesorul Vaida, era la Anatomie, primul contact al nostru cu învățătura. El m-a propulsat în față și îmi aduc și acum aminte cu plăcere de el și de materia pe care o preda. Apoi a fost profesorul Hărăbuș, de Medicină Internă.
Rep.: De ce ați ales la Rezidențiat, Gastroenterologia?
F.B.: Eu, inițial, am făcut Medicină Internă. În 1975 am dat Secundariatul și am ales Medicina Internă. În ’78 am devenit specialist în Medicină Internă, iar ca supraspecializare am ales Gastroenterologia. Prima specializare am făcut-o la Iași, apoi la București, la Fundeni. Practic, am făcut trei ani în Medicină Internă și un an în Gastroenterologie. Am venit la Spitalul din Focșani pentru că părinții mei erau aici, am vrut să vin acasă, am venit cu soția mea, pentru că după ce am terminat facultatea ne-am căsătorit. În Spitalul din Focșani sunt din 1978 până în prezent, plus cei doi ani de Secundariat de aici. Mi-am dorit ceva prin care să răzbat prin efort absolut propriu, prin studiu, prin citit. Calea spre diagnostic, aici, necesită mai mult studiu, mai multă atenție, concurează foarte multe. Aș putea spune că nu mi-au plăcut lucrurile simple. Mi-a plăcut să studiez mai mult, iar aceste specialități îți oferă această posibilitate.
Rep.: Vă amintiți un caz mai grav care v-a rămas întipărit în memorie?
F.B.: Da. Un pacient cu sindrom febril, cu sindrom inflamator biologic și niciun fel de alt indiciu. Nu aveam aparatura de acum, iar totul trebuia rezolvat cu mintea. Åži știam eu la acea vreme de sindroamele paraneoplazice, cancerul de pancreas și cancerul de rinichi. Pe bolnav l-am urmărit, în spital, vreo două săptămâni, timp în care a mai slăbit și i-am palpat o formațiune pe rinichi. Åži făcând toată analogia paraneoplazică, putea fi coadă de pancreas, putea fi tumoră, am continuat cu investigații renale, pe vremea aceea era urografia. Eu tot simțeam ceva la palpare și avea sindrom biologic inflamator, fără o cauză precizată, iar în capul meu eram convins că este o tumoră renală. L-a studiat urologul, apoi l-am dus la chirurgie, unde era doctorul Stavrache, căruia i-am povestit ce bănuiam eu și am intrat cu el în sala de operație, unde s-a confirmat că avea tumoră. Pentru mine a fost un mare succes.
Rep.: Referitor la aparatură… Pe vremuri nu dispuneați de aparatura de astăzi, cum vă descurcați?
F.B.: Endoscoape nu existau. În 1991 am avut eu un endoscop pe fibră. Pe fibră vedeai interiorul, iar pe fibră venea și imaginea. Te uitai ca la microscop și era foarte gros. Am avut trei astfel de aparate, dar cedau destul de repede. Am făcut 1.200 de endoscopii până în 1995 cu acele aparate. În 1997 am cumpărat videoendoscopul, care a simplificat cu mult investigarea. Chiar și intervenția chirurgicală era o cale spre diagnostic înainte. Acum e mult mai ușor.
Rep.: Ce ne puteți spune despre viața personală? Sunteți o familie de medici…
F.B.: Da, așa este. Soția mea este medic, cei doi băieți sunt tot medici, unul urolog, celălalt oftalmolog, iar nurorile tot medici. Cristian a ales medicina din cauza soției sale, Monica, iar Florentin a vrut de la bun început să fie medic. De asta și numele cabinetului pe care îl am, Hexamed, vine de aici, de la cei șase medici din familie. E bine să fie o familie de medici. Ne înțelegem unul pe altul, programul de lucru, gărzile. Am mai schimbat și experiența între noi. E bine așa. Suntem o familie foarte frumoasă. Asta este cea mai mare mulțumire sufletească, familia mea.
Rep.: În timpul liber ce faceți? Bănuiesc că este destul de limitat.
F.B.: Într-adevăr, este destul de limitat. Dar mă odihnesc, ca să am forță de muncă. Îmi place să pescuiesc. Mă duc cam de două ori pe an în Deltă la pescuit, unde stau 3-4 zile, o adevărată splendoare. Cea mai mare pasiune ar fi pescuitul. Îmi place să călătoresc, să citesc o carte bună.
Rep.: Regrete aveți?
F.B.: Că trece timpul, în rest nu am regrete.
Rep.: Cu ce se mândrește omul și medicul Florentin Benguș?
F.B.: Copiii mei. Ei sunt cel mai mare motiv de mândrie. După care ar fi cariera. Am avut parte de o viață frumoasă și de asta spun că nu am regrete.
