Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Managerii de spitale, ameninţaţi cu demiterea dacă acumulează datorii


   Managerii de spitale vor fi demiși dacă vor acumula datorii timp de trei luni consecutiv. Această măsură a fost anunțată de ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, și urmează a fi implementată de la 1 aprilie, odată cu intrarea în vigoare a noului Contract Cadru, document care stabilește condițiile acordării serviciilor din sistemul sanitar.
   Managerii spitalelor vrâncene consideră că această măsură este benefică, atâta timp cât le vor fi plătite datoriile actuale. Cea mai mare unitate spitalicească din Vrancea, Spitalul Județean de Urgență Focșani, are în prezent datorii de peste 16 milioane de lei. Managerul Constantin Mîndrilă este de părere că măsura anunțată de Minister va duce la eficientizarea managementului spitalicesc. „Dacă Spitalul Județean de Urgență va ajunge cu datoriile la zero, sunt întru totul de acord ca Ministerul Sănătății să implementeze această măsură. Dacă datoriile existente vor fi plătite, se poate urmări dacă managementul dus este eficient și nu se acumulează datorii timp de trei luni la rând. Eu, de când sunt manager, am făcut tot posibilul să duc un management eficient, drept dovadă, nu au fost create alte datorii decât cele existente”, spune Constantin Mîndrilă. „Noi avem acum datorii de 2 miliarde lei vechi. Dacă acestea vor fi achitate, este binevenită această măsură”, consideră și managerul Spitalului Vidra, Mirela Cotea.
   Singurul spital care nu are datorii este Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni. Managerul Costel Negoescu este de părere că odată implementată această măsură, managerii de spitale vor deveni mai conștiincioși. „Noi nu avem datorii și nici nu am avut. Dar cred că această măsură va duce la eficientizarea managementului dus în spitale, iar banii publici vor fi cheltuiți mai eficient”, spune și Costel Negoescu.
   Președintele Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, Mihai Copaci, consideră că pentru ca măsura să fie aplicată, datoriile spitalelor trebuiesc plătite în totalitate. „Această măsură poate fi aplicată doar dacă vor fi plătite arieratele, pentru ca managerii să pornească de la zero. În acest fel, poate fi urmărită activitatea lor”, este de părere Mihai Copaci.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?