Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Mediere cu toporatorii de pe Valea Râmnicului


   Prefectul Cătălin Popescu le-a cerut firmelor care exploatează material lemnos pe văile râurilor Rm. Sărat și Milcov să respecte limitările de tonaj la circulația pe drumurile naționale din aceste zone. La întâlnire au fost prezenți și primarii comunelor de pe cele două văi, care au reclamat în dese rânduri că șoferii acestor firme distrug drumurile naționale cu mastodonții folosiți la transportul lemnelor. De asemenea, a participat conducerea Inspectoratului Județean de Poliție și a Inspectoratului de Stat pentru Controlul Rutier. Ultimul incident pe drumul național de pe Valea Râmnicului a avut loc în urmă cu o săptămână când autoritățile de la Vintileasca au blocat un drum comunal tranzitat de camioane uriașe care transportă lemn din exploatările forestiere din zonă.
   Oamenii de pe Valea Râmnicului au spus că au așteptat aproape 40 de ani pentru ca aceste drumuri să fie reparate și nu vor permite ca interesele unor societăți comerciale care exploatează lemn să fie mai presus de interesele a câtorva zeci de mii de oameni care depind de acest drum. „Dacă autoritățile abilitate nu vor lua măsuri urgente, eu împreună cu cetățenii din Dumitrești în cel mai scurt timp vom bloca drumul național DN 2N. Nu se mai poate în acest fel. Abia a fost făcut în toamna lui 2012 și acum este distrus de acești mastodonți pe care nu-i oprește nimeni”, avertiza primarul Petrică Dogaru.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?